
Medicii stomatologi ar putea intra în șomaj tehnic și asta nu din lipsa banilor, ci pentru că unul din cinci români se spală pe dinți și doar o jumătate din populație știe ce este parodontoza. Un studiu efectuat de doctori a evidențiat că 48% dintre cei chestionați știu că parodontoza este o boală a dinților, 12% o asociază cu gingiile, iar 39% nu știu nimic despre ea, nici măcar nu o asociază cu cavitatea bucală. Același studiu arată că 40% dintre locuitorii mediului urban nu au fost niciodată la dentist în ultimele 12 luni, iar unul din cinci români nu se spală pe dinți nici măcar o dată pe zi.
Studiul mai arată că 56% dintre românii care susțin că nu suferă de afecțiuni parodontale prezintă cel puțin un simptom al bolii, cele mai frecvente fiind sângerarea gingiilor, tartru, sensibilitate la rece sau cald.
Conferențiar dr. Anca Dumitriu, șefa Catedrei de parodontologie a Facultății de Stomatologie a UMF „Carol Davila“, consideră că afecțiunea apare la dinți sănătoși, persoanele afectate nu prezintă niciun simptom și de aceea este foarte important controlul periodic la medicul dentist.
Medicul a insistat asupra educației privind igiena bucală, spălatul pe dinți de două ori pe zi – dimineața și seara -, un periaj corect și utilizarea de paste de dinți cu substanțe antibacteriene, a aței dentare, a apei de gură. Dr. Dumitriu a adăugat că media de consum de pastă de dinți pe an la populația din mediul urban este de 14,5 tuburi.
Specialista a subliniat că periuța de dinți trebuie schimbată la două-trei luni, studiul a evidențiat însă că numai 25% dintre românii din mediul urban fac lucrul acesta, 10% schimbă periuța la o lună, în timp ce restul schimbă periuța la intervale mai mari.
Dintre persoanele afectate de parodontopatie, un procent de 41% consideră că igiena și dieta sunt importante, în timp ce 32% iau în considerare spălatul pe dinți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















