Organizatia Mondiala a Sanatatii s-a aratat preocupata de aparitia unor cazuri de febra tifoida in Romania si a solicitat sa fie informata in legatura cu evolutia acestora. Potrivit datelor centralizate la nivel mondial, anual, in lume se imbolnavesc circa 16 milioane de persoane, pentru 600.000 dintre ele boala fiind fatala.
Trei persoane suspecte de febra tifoida au fost internate saptamana trecuta la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi. Pacientii fac parte din aceeasi familie, mama si doi fii, de 18 ani, respectiv 15 ani.
Ancheta pentru depistarea sursei
Cei trei bolnavi ieseni spun ca primele simptome au aparut inca din 26 iunie, dar fara a sti exact cauza imbolnavirii. Bolnavii s-au prezentat la medicul de familie, iar acesta le-a prescris un tratament pe baza de antibiotice, care insa nu a avut nici un efect asupra febrei. Intrucat s-au speriat, cei trei s-au prezentat la spital pentru a afla boala de care sufera. Mama celor doi, A.M., internata la randu-i la Spitalul de Boli Infectioase, spune ca medicul de familie i-a trimis la spital cand a vazut ca febra nu a cedat. Initial, cei trei pacienti au ajuns la spital numai cu febra, insa in urma cu doua zile au inceput sa le apara pete, iar unul dintre ei are si splina marita.
**Boala a debutat putin atipic, prin sindrom febril prelungit. Examenul seropogic a pus in evidenta prezenta anticorpilor pentru Salmonella Tiphy, care provoaca febra tifoida. Se poate ca pacientii sa fi intrat in contact cu o persoana venita din strainatate**, a declarat dr. Irina Teodorescu, de la Spitalul de Boli Infectioase Iasi.
Directia de Sanatate Publica a declansat o ancheta epidemiologica. **Am inceput aceasta ancheta in cadrul familiei respective si la locurile de munca ale membrilor sai. Am stat de vorba cu persoanele cu care au intrat pacientii in contact si am recoltat probe pentru a preveni aparitia unor noi cazuri. Deocamdata nu am stabilit sursa imbolnavirilor**, a precizat directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Iasi, dr. Irina Mitroi. -Va fi o ancheta de durata, pentru ca numarul probelor care trebuie analizate este foarte mare. Trebuie sa aflam cu cine au intrat bolnavii in contact cu trei saptamani inainte de aparitia simptomelor. Cert este ca elementul apa il excludem total, deoarece au utilizat apa din reteaua orasului. Posibilele cai de transmitere ar fi mainile si alimentele contaminate-.
(Gina Noveschi)
O consecinta a -conflictului- cu apa si sapunul
Febra tifoida, o boala care poate cauza chiar moartea, este provocata de bacteria Salmonella Typhi. Bacteria este purtata doar de catre oameni. Din momentul in care este ingurgitata se multiplica, persoanele bolnave purtand-o in sange si in tractul intestinal. In plus, un mic numar de persoane, numite purtatori, se vindeca, dar continua sa poarte bacteria. Salmonella Typhi este prezenta atat in fecalele bolnavilor, cat si in cele ale purtatorilor.
Febra tifoida este des intalnita in lume, cu exceptia tarilor industrializate. Tari cu un risc ridicat sunt cele din Asia, Africa si America Latina. Se imbolnavesc cei care consuma mancaruri sau bauturi care au intrat in contact cu o persoana purtatoare a Salmonella Typhi sau daca apa contaminata a fost folosita la spalarea vaselor in care s-au pastrat alimentele respective. De aceea boala este mai des intalnita in tarile cu o igiena precara, in care spalatul pe maini nu este frecvent, iar sansele ca apa sa fie contaminata sunt crescute.
Febra tifoida se poate trata, de obicei, cu antibiotice. Vaccinurile nu au o eficacitate completa.
Prezentati-va imediat la medic!
Persoanele bolnave au febra mare (39 de grade – 40 de grade C). Este posibil sa se simta slabite sau sa aiba dureri de stomac, de cap sau sa le lipseasca pofta de mancare. Se pot ivi eruptii sub forma unor pete de culoare roz. Singura modalitate de a afla cu siguranta daca e febra tifoida este efectuarea unei analize a fecalelor si a sangelui.
Doctorul trebuie consultat imediat. Se vor prescrie probabil antibiotice (ampicilina, trimethoprim-sulfamethoxazole si ciprofloxacin). O imbunatatire a starii apare de obicei dupa doua-trei zile. Boala poate fi mortala. Persoanele care nu se trateaza pot resimti febra saptamani sau luni, iar decesul survine in 20% din cazuri din cauza complicatiilor. Chiar daca simptomele par sa fi disparut, este posibil ca o persoana sa fie purtatoare a Salmonella Typhi. In acest caz, boala poate reveni sau pot fi infectate alte persoane.
Cine urmeaza un tratament impotriva febrei tifoide trebuie sa ia antibioticele recomandate pana cand medicul spune ca nu mai sunt necesare. Este foarte important ca persoana respectiva sa se spele pe maini cu apa si sapun dupa folosirea toaletei, sa nu prepare si sa nu serveasca mancare altor persoane. Efectuarea testelor de fecale si sange, pentru a depista daca bacteria mai este inca prezenta in organism sau nu, sunt esentiale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















