Operațiunile de umplere cu piatră a craterului format în curtea unui localnic din localitatea vâlceană Bunești au fost îngreunate, ieri, de precipitațiile abundente, astfel că acțiunea nu a fost finalizată, rămânând de acoperit o cavitate de aproximativ cinci metri adâncime.
„Din cei 25 de metri cât are adâncime groapa, ieri am acoperit aproximativ 18, iar din cei șapte metri rămași azi am acoperit cam doi-trei. Principala problemă este ploaia. A plouat toată noaptea trecută și toată ziua de astăzi și plouă și acum“, a declarat, ieri, Viorel Radi, primarul localității Bunești. Craterul format în curtea unei gospodării cu două case din comuna Bunești, satul Titirești, a ajuns la un diametru de aproximativ 15 metri, iar o parte din pereții uneia dintre case, ai cărei proprietari au fost evacuați, s-au prăbușit în groapa plină cu apă sărată.
Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, colonel Adrian Meșescu, familia care locuia în casa lângă care s-a format craterul, adânc de 20 de metri și plin cu apă sărată, a fost mutată într-o altă locuință, situată la aproximativ zece metri de clădirea afectată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















