Home Social Oprescu s-a intors la Spitalul Universitar

Oprescu s-a intors la Spitalul Universitar

DISTRIBUIŢI

Medicul Sorin Oprescu s-a prezentat ieri dupa-amiaza la Spitalul Universitar pentru a prelua conducerea unitatii sanitare, dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a anulat, in 26 ianuarie 2006, efectele ordinelor ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, prin care acesta il destituise, pentru a doua oara, din functia de director.

-Sunt emotionat ca am venit acasa. Nici eu si nici colegii mei nu vom mai lasa pe nimeni, indiferent de functia pe care o detine, sa ne terfeleasca numele-, a precizat Oprescu la reintalnirea cu personalul de la Universitar.

Revenirea lui Oprescu la conducerea Spitalului Universitar a fost posibila dupa ce, in cursul zilei de ieri, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, si-a revocat ordinele prin care a numit la unitatea sanitara respectiva o conducere interimara, sfidand decizia instantei.

-Am considerat ca e bine sa inchei acest razboi, desi nu eu sunt cel care l-am pornit. Oricum, contestatia domnului Oprescu a ramas sa se judece pe fond-, a declarat Nicolaescu.

Pe de alta parte, zeci de cadre medicale si asistente de la Spitalul Universitar l-au asteptat ieri cu buchete de flori pe Sorin Oprescu, scandandu-i numele, bucurosi de revenirea in functia de director general din care a fost destituit de doua ori de ministrul Eugen Nicolaescu.

-Mi-a fost greu sa stau departe de voi. Mi-a fost greu cand am vazut cum tot felul de oameni au incercat sa faca tot felul de lucruri pentru a nu reveni la conducere-, a declarat Sorin Oprescu, aflat in mijlocul personalului sanitar de la SUUB.

Cei drept, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, l-a destituit pe Oprescu de la conducerea spitalelor Universitar si Elias, pentru prima data, cu ajutorul unor ordine, in 15 decembrie 2005, pe care le-a revocat insa la inceputul acestui an dupa ce instanta Curtii de Apel Bucuresti i-a suspendat efectele. Ulterior, pe data de 5 ianuarie 2006, ministrul sanatatii a emis alte doua noi ordine prin care-l destituie pentru a doua oara pe Oprescu si membrii Comitetului Director si ai Consiliului de Administratie de la conducerea ambelor unitati sanitare bucurestene. Insa, fostul director a solicitat in instanta suspendarea efectelor noilor ordine, magistratii pronuntandu-se in favoarea sa in data de 26 ianuarie 2005.

-In ultimele saptamani, am depus numeroase plangeri la Parchet si la Departamentul National Anticoruptie impotriva lui Oprescu pentru neregulile descoperite de Corpul de Control si Audit la Spitalul Universitar-, sustine ministrul Nicolaescu. In replica, Sorin Oprescu a declarat ca -poate sa depuna plangeri cate vrea. Justitia va fi cea care va scoate adevarul la iveala, asa cum s-a intamplat si cu demiterile mele. In plus, azi ma voi intalni si cu presedintele Academiei Romane pentru a discuta despre intoarcerea mea si la Spitalul Elias-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.