Reprezentanții Oficiului Romån pentru Imigrări (ORI) s-au întålnit cu cei ai universităților de stat din Capitală, pentru a discuta legalitatea șederii studenților străini din facultățile bucureștene și pentru a-i informa cu privire la actele și documentele pe care aceștia trebuie să le prezinte. Totodată, reprezentanților de la ASE le-au fost date pliante, în limbile romånă și engleză, cu privire la condițiile și taxele pentru prelungirea dreptului de ședere în scop de studii, urmånd ca în perioada următoare să primească și celelalte instituții universitare aceste pliante. ORI contribuie, astfel, la măsurile dispuse la nivelul MAI privind respectarea de către străinii aflați pe teritoriul Romåniei a Ordonanței privind Regimul străinilor în Romånia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















