Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane
Social
Home Social
Litoralul, ocupat doar 50% în timpul săptămânii
Pe litoralul romånesc, în plin sezon estival, doar jumătate dintre locurile de cazare sunt ocupate în timpul săptămånii. Potrivit Asociației Litoral, în acest an,...
Mamele cu gemeni sau tripleți, ajutate să nu mai umble după...
Mamele care au gemeni, tripleți sau multipleți și care erau în plată pånă la aplicarea Legii 239/2009, care prevede acordarea indemnizației de creștere a...
35 de calești autorizate în Mamaia
Pentru acest sezon estival, în stațiunea Mamaia au fost autorizate 35 de calești de către Primăria Constanța. Pentru fiecare caleașcă, vizitiii plătesc o taxă...
Se redeschide Muzeul Theodor Pallady
Muzeul Theodor Pallady din Capitală se redeschide mâine, la orele 18.30, după șase luni, timp în care a fost închis pentru lucrări de reamenajare...
Călugăr acuzat de abuz sexual de către un tânăr
Prof. dr. Laurențiu Andreescu, călugăr la Mănăstirea Căldărușani, este acuzat de către un tånăr de abuz sexual. Băiatul susține că deține și un film...
Rezultatele controalelor din spitale vor fi publice într-o săptămână
Rezultatele controlului în cele 41 de spitale cu datorii și numirea managerilor în clinicile universitare vor fi făcute publice săptămåna viitoare, potrivit ministrului Sănătății,...
„Cartel Alfa” se opune introducerii coplății serviciilor medicale
CNS „Cartel Alfa“ solicită Ministerului Muncii rediscutarea Proiectului Legii salarizării unice în sistemul bugetar cu toate federațiile sindicale, înainte de publicarea acestuia pe site,...
Îngrijitorii vârstnicilor ar putea să nu mai necesite acreditare
Persoanele care acordă îngrijire vårstnicilor la domiciliu ar putea face acest lucru fără să mai fie acreditate de Direcțiile județene de muncă, solidaritate socială...
„Soarta” roboțeilor, în mâinile a 13 doctori
O echipă formată din 13 profesori doctori care lucrează în chirurgia robotică va analiza dacă sistemul sanitar din Romånia are nevoie de cinci roboți...
Firul de la Telefonul Copilului s-a încins
Telefonul Copilului a înregistrat de la începutul anului un număr record de apeluri. Cazurile de abuz asupra minorilor, mai ales în zonele în care...
România, considerată cea mai săracă din Europa
România este văzută de către publicația britanică „The Telegraph and Argus“ din Bradford drept cea mai săracă țară din Europa. În materialul cu pricina...
Bureți ieșiți din comun
Două ciuperci mai puțin obișnuite din punct de vedere al greutății au fost găsite de un timișorean pe câmp. Acesta le-a cântărit constatând că...
Promovabilitate de 79,95% la Bac
La nivel național, rata de promovabilitate, înainte de soluționarea contestațiilor, este de 79,95%, cu 2,71% peste media de anul trecut - 77,24%.În ciuda promovabilității...
Votați pentru Retezat!
Romånii mai au puțin timp la dispoziție pentru a vota ca Parcul Național Retezat să urce pe locul 11 al competiției internaționale „Cele șapte...
A doua repartizare la liceu, pe 13 iulie
Pånă pe data de 10 iulie, absolvenții claselor a VIII-a, care au ratat prima repartizare computerizată la liceu, pot depune fișele de înscriere. Pe...
Abrambureala manualelor școlare
Ministerul Educației a elaborat un proiect privind reorganizarea procesului de evaluare, elaborare și difuzare a manualelor școlare, catalogat de Uniunea Editorilor din Romånia drept...
Ceferiști anchetați
O comisie a Regionalei CFR Brașov i-a anchetat, ieri, pe cei 46 de salariați din județele Brașov, Alba, Sibiu, Mureș, Covasna, Harghita care miercurea...
Aparate de fitness pentru turiști
În parcul Teatrului de vară din stațiunea Eforie Nord au fost montate, de către administrația locală, aparate de fitness la care turiștii au acces...
Opt stații de metrou cu nume noi
Stațiile de metrou Semănătoarea, Armata Poporului, Industriilor, Depoul IMGB, IMGB, Laromet, Policolor și Linia de Centură au primit noi denumiri ce vor fi popularizate...
Școlile începute vor fi finalizate
Lucrările de construcții începute la unitățile școlare vor fi continuate astfel încåt nimic din ceea ce s-a făcut pånă acum să nu se degradeze,...
Oferta de slujbe sezoniere, sub așteptări
În plin sezon, oferta de locuri de muncă ar trebui să crească semnificativ. Numai că, spre deosebire de anii anteriori, în acest an, din...
Lunar, se nasc până la 20 de copii cu deficiențe de...
În România, lunar, se nasc între 15 și 20 de copii cu deficiențe de auz, „la aceștia adăugându-se copiii cărora le scade auzul din...
În Mehedinți, promovabilitate de 98,19% la Bac
Înainte de depunerea și rezolvarea contestațiilor, la Bac, în județul Mehedinți promovabilitatea este de 98,19%. Aici, dintre cei 3.430 de candidați, 17 au luat...
Mutați cu forța din Ocnele Mari
În cel mult două săptămåni, 58 de familii din Ocnele Mari vor fi obligate de autoritățile locale să se mute într-o tabără școlară unde...
Nu tot Ministerul Educației „dansează” după cântecele ministrului Andronescu
Secretarul de stat în Ministerul Educației, Oana Badea, nu agreează ideea ministrului Ecaterina Andronescu de a elimina tezele cu subiect unic pentru elevii care,...
Ursuleț la Bac
Majoritatea candidaților a susținut, ieri, ultima probă a bacalaureatului la sport. Potrivit Ministerului Educației, 47.581 de tineri au ales Geografia, 10.045 - Istoria și...
Nu sunt dorite reduceri de personal în sectorul bugetar
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, nu vrea ca, în acest an, să fie făcute disponibilizări în sectorul bugetar mai ales că s-au redus sporurile astfel...
Natura dezlănțuită i-a izolat
Peste 500 de localnici din comuna buzoiană Viperești erau izolați și ieri după-amiază, după precipitațiile căzute în cursul zilei de marți. Au fost distruse...
Pensionarii ?óÔé¼ÔÇ£ mai presus de salariați?
Potrivit Constituției, toți oamenii sunt egali în fața legii. Însă, atunci cånd vine vorba de revendicări, unii sunt „mai egali“ decåt alții. Este și...
Minorii mimau actul sexual lângă bloc
Un tânăr de 19 ani din orașul constănțean Negru Vodă s-a ales cu dosar penal pentru răspândire de materiale obscene, după ce a filmat...
Descoperire la Ocnele Mari
O așezare romană din secolul al II-lea a fost descoperită, în urmă cu câteva zile, în localitatea Ocnele Mari. Descoperirea a fost făcută în...
Studenții cer ca taxele de studiu să nu fie mărite
Mai multe organizații studențești și-au exprimat, ieri, nemulțumirea față de o posibilă mărire a taxelor de studiu pentru studenții de la universitățile de stat,...















