Organizații neguvernamentale din România, Franța, Bulgaria și Republica Moldova au încheiat o convenție pentru perioada 2012 – 2015, în vederea dezvoltării de programe comune pentru copii, tineri și familie, dar și pentru cooperarea cu țări terțe, în special cu vecini din Uniunea Europeană. Parteneriatul reprezintă, de fapt, continuarea și dezvoltarea unor acțiuni din proiectul ProCopil, derulat în perioada 2005 – 2012 în Franța, România, Bulgaria și Republica Moldova. În total, peste 150 de organizații neguvernamentale au dezvoltat proiecte la nivel local pentru ameliorarea condițiilor de viață a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, prin dezvoltarea de servicii sociale, elaborarea de politici publice și programe pentru specializarea angajaților din asistență socială. Partenerul român în cadrul acestui proiect a fost Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC). Președintele FONPC, Bogdan Simion, a amintit la Paris, cu ocazia închiderii proiectului ProCopil și semnarea noii convenții, că în România, după 1989, erau între 150.000 și 250.000 de copii instituționalizați, iar proiectul a început inițial între România și Franța, ca urmare a intervenției masive a ong-urilor franceze. „În 2005, colegii bulgari și din Republica Moldova au intervenit în mod natural și era firesc să încercăm să construim o rețea mai importată decât cea națională. Acum, vorbim și de o rețea balcanică, poate de o rețea la nivelul regiunii Mării Negre“, a spus președintele FONPC.
Noul parteneriat vizează și dezvoltarea de programe de cooperare cu țări terțe (în primul rând cu țările vecine ale UE), bazate pe metodele dezvoltate în programul de lucru ProCopil, acțiuni de advocacy pentru dialog la nivel național și european, dar și pentru elaborarea de politici internaționale ce au ca scop bunăstarea copilului, tinerilor și familiei. Cele patru țări semnatare s-au angajat să atingă aceste obiective prin proiecte concrete, care vor face obiectul unor acorduri specifice.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















