Unii proprietari de buticuri au mai găsit o metodă să scoată bani din buzunarul românului: iau pâinea neambalată şi o ambalează în propriul magazin. Pentru asta, ei mai percep o taxă de la caz la caz, de aproximativ 500 de lei vechi, în care intră preţul pungii, al muncii şi nu în ultimul rând, profitul. Şi asta chiar în văzul clientului care are -noroc- să intre dimineaţa în magazin. Ilegal nu este, însă nici condiţiile în care se realizează procedeul nu sunt prea -igienice-. De altfel, nici până în prezent nu putem spune că ni se serveşte o pâine curată.
Vă mai amintiţi de campania -Vreau paine curată-? Îşi propune să susţină dezvoltarea sectorului morărit şi panificatie în concordanţă cu principiile privind protecţia consumatorului, siguranţa alimentară şi respectarea regulilor concurenţei loiale. Vizează eliminarea produselor de panificaţie neambalate şi comercializarea necorespunzător, precum şi preţul painii. Se pare că a avut ceva roade pentru că pe proprietarii de buticuri mici şi mijlocii i-a cam speriat. Dar cum toţi ştim că romanul e inventiv, unele personaje au descoperit o metodă prin care respectă cat de cat pretenţiile campaniei dar, cel mai important, vizează un caştig în plus. Aşa că în fiecare dimineaţă, după ce painea neambalată este adusă în magazin, patronii şi vanzătoarele se pun cu mic, cu mare să o ambaleze! Se ia una bucată pungă, se introduce painea şi se sigilează. Preţul unei astfel de pungi este de 100 de lei vechi, dar munca trebuie să fie şi ea remunerată. Aşa că preţul painii creşte cu 500 de lei vechi. Dar să nu fim chiar atat de carcotaşi. În fond, riscul ca alimentul de bază al romanului să fie pipăit de toţi care intră în magazin pentru a -vedea dacă e proaspătă- cam dispare. Să sperăm doar că -responsabilii cu ambalatul- se spală pe maini înainte. În continuare, angajaţii magazinelor unde se comercializează produse de panificaţie le manevrează fără mănuşi sau le depun în spaţii necorespunzătoare. Cea mai amuzantă imagine este aceea a unui vanzător care serveşte atat painea cat şi banii cu aceeaşi mănuşă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















