Pe vremea cand nu era ministru, actualul demnitar din fruntea Ministerului Muncii şi Egalităţii de Şanse (MEFS), Paul Păcuraru, afirma că pensionarii romani sunt cei mai săraci din Europa. La prima conferinţă de presă în calitate de şef al MEFS, noul ministru reclamă faptul că -nu nivelul pensiilor e problema, ci birocraţia-, amintind că a mers pe la casele de pensii unde a discutat cu oamenii, dar aceştia nu s-ar fi plans de venituri, ci de cozile interminabile. Ministrul admite însă că situaţia pensionarilor nu e deloc roz. Oricat de mult am vrea să le dăm veşti bune oamenilor, potrivit lui Paul Păcuraru, nu se întrevede o -îmbunătăţire spectaculoasă a situaţiei financiare-.
-Nu ne vom apropia curand de ceea ce se întamplă în Europa-
Deşi la finalul mandatului fostului ministru al muncii, Gheorghe Barbu, se putea vorbi despre o reformă reală a sistemului de pensii, în sensul majorării acestora cu 35% din 2004 pană în aprilie 2007, cu toate că programul de guvernare prevedea o creştere de 30% pană în 2008, potrivit noului ministru, pensionarii au în continuare -o situaţie grea-. -Chiar dacă valoarea nominală a pensiei şi valoarea punctului de pensie au crescut şi suntem în grafic, atat nivelul mediu al pensiei, cat şi raportul dintre valoarea punctului de pensie şi salariul mediu sunt în continuare defavorabile pensionarilor-, a declarat Paul Păcuraru, într-un interviu acordat cotidianului -Curentul-. Acesta justifică menţinerea nivelui scăzut prin faptul că în Romania sunt 5.600.000 de pensionari şi doar 6.000.000 de salariaţi, ceea ce înseamnă un raport de 1/1. -Nu s-a inventat încă sistemul în care o persoană care contribuie să susţină un pensionar-, explică şeful MEFS. Acesta a dat exemplul Germaniei, unde sistemul intră imediat în criză dacă sunt trei salariaţi la un pensionar. Ministrul muncii e sceptic: -Diferenţele foarte mari dintre nivelul pensiilor din Romania şi al celor din UE nu se vor reduce în viitorul apropiat, nu ne vom apropia prea curand de ceea ce se întamplă în Europa în acest domeniu-.
Măsuri…
Pensionarii care au muncit în agricultură, precum şi persoanele care au lucrat în condiţii grele de muncă şi care, de regulă, nu au beneficiat de puncte de pensie pentru anii de grupă de muncă sunt, în opinia noului ministru al muncii, cei mai defavorizaţi de sistemul public de pensii. -Cu toate că au fost majorate, pensiile acestor oameni nu sunt la un nivel satisfăcător-.
Cand vine vorba însă de măsuri concrete, ministrul muncii este oarecum rezervat: -Unul din lucrurile pe care vrem să le facem în momentul de faţă, şi la solicitarea asociaţiilor de pensionari, este să încercăm o formulă de regăsire a acestor condiţii de muncă şi în cuantumul pensiilor. Dacă vom reuşi, grupa de muncă se va traduce nu numai în reducerea varstei de pensionare, ci şi în puncte de pensie, într-o valoare mai mare a punctajului mediu anual, conducand astfel la creşterea pensiei-, a mai spus Paul Păcuraru. Acesta a subliniat şi intenţia de a demara un amplu program la sate, pentru îmbunătăţirea vieţii oamenilor, împreună cu Biserica Ortodoxă Romană (BOR). Purtătorul de cuvant al BOR, părintele Constantin Stoica, explică în ce constau aceste măsuri. -Sunt sate în care preotul merge acasă la om, face o radiografie a condiţiilor în care trăieşte, pentru a putea interveni şi ajuta acele categorii defavorizate. Mă refer aici cu precădere la persoanele de varsta a treia, cu venituri mici sau fără venituri, la cele defavorizate sau care provin din familii dezorganizate, etc. Noi le acordăm periodic ajutoare şi sperăm să cuprindem cat mai multe sate în acest program. De asemenea, avem deja 50 de cantine sociale, unde pot primi hrană toţi cei care nu se pot întreţine-.
Revenind la sistemul de pensii, în ceea ce priveşte îmbunătăţirea acestuia per ansamblu, ministrul muncii vede ca principale soluţii creşterea numărului de locuri de muncă, creşterea salariilor şi a contribuţiilor, corelată cu productivitatea muncii. Acesta a mai precizat că pensiile private şi pensiile ocupaţionale reprezintă opţiuni ce pot îmbunătăţi cuantumul pensiilor viitorilor pensionari. Acesta mai promite şi eliminarea birocraţiei printr-un program -imediat- care va face posibile reducerea timpului de aşteptare la case şi ghişee şi eliminarea cozilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















