Sute de pensionari din judeţul Argeş au luat cu asalt Casa Judeţeană de Pensii pentru a obţine un bilet de tratament. Numai 314 bilete au fost puse în vânzare pentru data de 5 aprilie, reprezentând doar un sfert din numărul solicitărilor depuse de pensionari în urmă cu câteva luni. Oamenii s-au plâns de umilinţele la care sunt supuşi şi au acuzat faptul că după o viaţă de muncă, trebuie să cerşească un bilet de tratament. Pe de altă parte, conducerea Casei de Pensii susţine că nu are nicio vină pentru situaţia creată, deoarece biletele sunt repartizate de şefii Casei Naţionale de Pensii. Cu aproximativ patru ani în urmă, un piteştean a murit după ce a aşteptat la coadă ca să ia un bilet în staţiune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















