Dupa ce, in cursul saptamanii trecute, ministrul muncii, Gheorghe Barbu (foto), anuntase ca, pana in 2008, pensiile se vor majora cu aproximativ 30%, reprezentantii Aliantei Pensionarilor din Romania sustin ca acesta nu-si respecta promisiunile facute cu privire la majorarea pensiilor, drept pentru care ii solicita demisia.
-Pentru o crestere reala de 30% a pensiilor sunt necesare cresteri importante in urmatorii doi ani. Valoarea punctului de pensie ar trebui sa creasca pentru 2007 undeva intre 10 si 12 la suta, ca si in 2008, tot o crestere semnificativa sa ne conduca la acest deziderat. In urma recalcularii au beneficiat de majorare 1.650.000 de pensionari, cresterea medie fiind de 21%. Pe totalul celor 3.350.000 de dosare recalculate, majorarea a fost de 9,51%-, declara miercuri ministrul muncii, Gheorghe Barbu.
Nu de aceeasi parere sunt si reprezentantii APR, care s-au declarat nemultumiti si de legea dupa care sunt calculate pensiile, sustinand in acelasi timp ca unele categorii, precum militarii, diplomatii si parlamentarii, sunt avantajate. Pe fondul acestor nemultumiri, reprezentantii pensionarilor au afirmat, ieri, ca ministrul nu este capabil sa indeplineasca obiectivele programului de guvernare in ceea ce priveste sistemul de pensii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















