
Peste 165.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în cele cinci zile de pelerinaj de la Catedrala Mitropolitană din Iași, sfintele moaște fiind introduse în interiorul lăcașului de cult.
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost reintrodusă, în noaptea de luni spre marți, în interiorul Catedralei Mitropolitane, după ce timp de cinci zile a fost expusă pe esplanada din fața Catedralei, pentru ca pelerinii să se poată închina la ea.
Cu acest prilej, a fost săvârșită o slujbă, oficiată de mai mulți preoți, la care au asistat câteva sute de persoane.
Potrivit maiorului Marius Țăranu, ofițer relații publice în cadrul Jandarmeriei, în cele cinci zile de pelerinaj, pe la moaște au trecut, în total, peste 165.000 de persoane, rândul pelerinilor atingând, la un moment dat, peste patru kilometri.
După introducerea sfintelor moaște în Mitropolie, oamenii au continuat să se închine la raclă, marți la prânz rândul credincioșilor atingând câteva zeci de metri.
Pelerinajul religios de la Iași este considerat cel mare din România și are loc în fiecare an, în luna octombrie.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















