4.137 de locuri gratuite in tabere, dintre care 2.835 la munte si 1.302 la mare, vor fi puse la dispozitie studentilor in aceasta vara. Oferta vine din partea Agentiei pentru Sprijinirea Studentilor (ASS) si se adreseaza integralistilor, precum si celor care au avut performante sportive ori rezultate deosebite la diverse activitati culturale, artistice ori stiintifice. De asemenea, mai beneficiaza de locuri gratuite si studentii orfani, cei proveniti din casele de copii si centrele de plasament familial, precum si membrii caselor de cultura si cei care vor participa la scolile de vara organizate de Autoritatea Nationala pentru Tineret si ASS. Locurile la mare sunt la Costinesti, iar cele de la munte, la Zarnesti, Calimanesti – Caciulata si Paraul Rece. Taberele vor fi organizate in sapte serii a cate sapte zile, de la 13 iulie pana la 31 august, iar studentii vor primi si bonuri valorice de 32 RON pe zi. Cererile pentru bilete se depun la secretariatele facultatilor pana la data de 16 iunie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













