
Peștera cu cristale din mina Farcu, unică în țară, a fost amenajată pentru vizitare și va fi inaugurată vineri, 22 iunie, de către reprezentanții Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor și ai Primăriei comunei Roșia.
Descoperită în anul 1987 de către un miner, în timpul lucrărilor la o galerie, peștera cu cristale de calcit, albe, strălucitoare, a fost vandalizată de-a lungul timpului, în perioada de exploatare masivă a bauxitei. Astăzi face parte din situl Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului.
După amenajarea peșterii, turiștii vor putea admira minunatele cristale, chiar și de un metru lungime, vor putea vizita un muzeu minier, o sală de concert și o rezervație naturală. Traseul în peșteră se va face cu un trenuleț electric, iar ieșirea, cu liftul pe o dolină.
Potrivit lui Paul Iacobaș, de la CAPDD Bihor, valoarea totală a lucrărilor de amenajare efectuate sunt de aproximativ 60.000 de euro.
Evenimentul de lansare a Peșterii cu Cristale va avea loc vineri, la ora 13, pe platoul de la intrarea în Peștera Farcu, aflată în apropierea comunei Roșia. Evenimentul este destinat reprezentanților mass-media, autorităților publice locale, partenerilor și finanțatorilor proiectului, urmând ca deschiderea peșterii pentru publicul larg să aibă loc în perioada imediat următoare, după finalizarea tuturor testelor tehnice.
Deschiderea peșterii face parte din proiectul „Metode inovative de valorificare a capitalului natural în situl Natura 2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului“, finanțat de GEF Small Grants Programme, Programme Assistant și Primăria Roșia.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















