În mai toate comunele din ţară, oamenii se lovesc de o gravă problemă: nu există medici de familie suficienţi, sau, mai rău, dacă există, aceştia nu au cabinet corespunzător ori chiar nu au deloc. Concluzia apare într-un raport al Autorităţii Judeţene de Sănătate Publică, potrivit căreia cea mai mare parte a celor fără medic de familie provine din populaţia rurală. Numai în Caraş-Severin, la sfârşitul primului trimestru din 2007 funcţionau 171 de medici de familie, cu 279.780 de pacienţi asiguraţi, înscrişi pe liste, adică în medie 1.636 de persoane pentru fiecare medic. Şi, ca şi cand nu ar fi suficient, există situaţii în care medicul de familie nu mai trece pe la cabinet săptămani întregi. Aceasta este şi situaţia comunei Podoleni din judeţul Neamţ, unde luna trecută, mai bine de o săptămână, niciunul dintre cei doi medici de familie nu s-a mai prezentat la cabinet, ambii fiind în concediu. Deşi, conform legii în vigoare, fiecare dintre ei ar fi trebuit să îşi găsească înlocuitor, niciunul nu a făcut-o, iar pacienţii nu au avut cui se adresa. Iar astfel de exemple pot continua. Dar nu numai pacienţii se plang. Şi medicii. De birocraţie şi de reforma sanitară. Conform unui sondaj realizat la cererea Colegiului Medicilor din Iaşi, doctorii declară că pierd zilnic între 20 şi 50 la sută din timp completand acte, fapt care reduce dramatic timpul acordat consultaţiei pacienţilor. De asemenea, participanţii la sondaj cred că veniturile lor sunt mult prea mici în raport cu volumul lor de muncă. Şi ritmul reformei sanitare din România este perceput negativ de aceştia. Aproximativ 21 la sută dintre chestionaţi cred că reforma merge într-o direcţie greşită, iar 61 la sută consideră că ritmul este staţionar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















