Multi au criticat activitatea primarului democrat Liviu Negoita din cauza nerespectarii promisiunilor in privinta construirii de parcari, a amenajarii spatiilor verzi, a locurilor de joaca si a construirii de locuinte. Primarul a incercat ieri sa demonteze toate criticile ce i-au fost aduse si a prezentat in primul rand doua proiecte ale primariei: montarea unor camere video pentru monitorizarea infractorilor si a soferilor indisciplinati, precum si realizarea a trei parcari supraetajate.
Cele 14 camere de monitorizare video montate pe raza sectorului 3 vor intra in functiune pana la sfarsitul lunii decembrie 2006, urmand ca, pana in luna martie a anului viitor, sa fie completate cu alte 16, a declarat Liviu Negoita. Scopul acestui proiect e, pe de o parte, fluidizarea traficului, prin identificarea si sanctionarea soferilor ce incalca legea, iar pe de alta parte, vizeaza siguranta cetateanului, prin prevenirea faptelor antisociale. -Avem astfel de camere montate pe stalpi si pe imobile, urmarind locatiile care permit supravegherea unei raze cat mai mari. De asemenea, ne-am orientat sa acoperim zonele marilor bulevarde, atat din punctul de vedere al fluidizarii traficului, cat si din punctul de vedere al reducerii infractionalitatii, pentru ca, spre exemplu, drogurile se vand si in fata blocurilor, nu numai in spatele acestora-, a explicat Negoita. Datele inregistrate de camerele video vor ajunge la Politia Comunitara, care va colabora cu Politia Rutiera.
Bani pentru proiectele Primariei Sectorului 3
Potrivit primarului Negoita, bugetul de pana acum al proiectului a fost de 500.000 de lei. Investitia in aceasta zona va continua pana in martie 2007, iar numarul camerelor de supraveghere video din sector va ajunge la 30. Si pentru ca tot s-a aflat la ora bilantului, Liviu Negoita a vorbit si despre faptul ca trei parcari supraetajate, cu o capacitate totala de 1.600 de locuri, vor fi construite in sectorul sau, lucru care ar putea rezolva problema lipsei locurilor de parcare. Referindu-se la hotararea privind ridicarea masinilor parcate neregulamentar, Negoita a spus ca va fi selectata o societate comerciala care va pune in aplicare acest serviciu. -In luna ianuarie vom avea si castigatorul acestei licitatii pentru ridicarea autoturismelor parcate in alte locuri decat cele special amenajate-, a explicat Liviu Negoita. Primarul a reamintit ca hotararea de ridicare a masinilor parcate in locuri nepermise prevede si ridicarea autoturismelor lasate pe un loc de parcare platit de alta persoana. -Prima masina estimez ca va fi ridicata la 15 ianuarie 2007-, a precizat Negoita. Desi a recunoscut ca are si colegi oponenti ai acestei idei (n.r. – in urma cu aproximativ doua saptamani, primarul Adriean Videanu spunea, in cadrul unei conferinte de presa, ca i se par cam mari amenzile pe care ar vrea sa le dea Primaria Sectorului 3 soferilor indisciplinati, insa nu are cum sa se opuna), Negoita se mentine pe pozitie si spune ca pentru ridicarea unui vehicul se percepe o amenda de 200 de lei, pentru depozitarea acestuia, 300 de lei pe zi, iar tariful pentru depozitarea unei remorci este de 400 de lei pe zi.
Primarul Capitalei, de acord cu decizia lui Negoita privind parcarile
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat ca decizia lui Negoita de a introduce restrictii privind parcarile este una corecta. Acesta a mai adaugat ca Primaria Sectorului 3 poate decide ridicarea masinilor si de pe marile bulevarde din centrul Capitalei, care sunt in administrarea Primariei Capitalei, dar figureaza in sectorul 3, insa spera ca, pana la aplicarea acestor masuri, sa se poata reglementa problemele existente.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















