Home Social Proiectele pentru infrastructura Capitalei, -rarite- de Finante

Proiectele pentru infrastructura Capitalei, -rarite- de Finante

DISTRIBUIŢI

Lupta dintre PSD si PD pentru controlul asupra creditelor BEI destinate proiectelor de infrastructura a Capitalei poate avea un final neasteptat. Adica, beligerantii sa ramana cu buzele umflate. Pana la punctul final, cert este ca Ministerul Finantelor Publice a solicitat board-ului BEI sa anuleze finantarile pentru trei din cele cinci proiecte destinate infrastructurii Bucurestiului. Autoritatile romane au cerut bancii sa -taie de pe lista- construirea pasajului suprateran Basarab, a parcarii subterane Gara de Nord, precum si modernizarea tramvaielor Tatra. Singurele proiecte pentru care Ministerul Finantelor solicita banii au ramas cele privind contorizarea scarilor de bloc si reabilitarea strazilor Capitalei. Potrivit lui Emanuel Maravic, director BEI pentru operatiuni in statele candidate, -nu este ceva care se intampla foarte des, ba chiar destul de rar, dar este o prerogativa a solicitantului. Este o situatie neplacuta pentru ca pregatirea proiectelor a necesitat eforturi de cativa ani atat din partea bancii, cat si din partea primariei si a Ministerului Finantelor-. Maravic a precizat ca banca nu a luat inca o decizie cu privire la solicitarea Ministerului Finantelor, solicitarea de anulare a finantarilor fiind inca in discutie. -Ideal ar fi – si asa se intampla in 99,9% din cazuri – ca toate cele trei parti, respectiv BEI, Ministerul Finantelor si Consiliul General, sa fie de acord-, a adaugat Maravic. Consilierii municipali si primarii celor sase sectoare au convenit asupra contorizarii si refacerii drumurilor, sustinand ca pentru acestea este necesara si realocarea fondurilor destinate pentru celelalte trei proiecte. Reprezentantii Ministerului Finantelor declarau, la sfarsitul anului trecut, ca BEI va analiza posibilitatea redistribuirii fondurilor pentru infrastructura Bucurestiului si va transmite raspunsul pana la inceputul lunii ianuarie 2003. In anul 2000, partile convenisera asupra unui proiect de modernizare a infrastructurii Capitalei, continand cinci componente, in valoare totala de 220 milioane de euro, din care 110 milioane de euro constituie imprumutul BEI, diferenta urmand sa fie finantata de Guvernul Romaniei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.