Structura bugetului pentru anul viitor ameninta sa transforme Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor intr-o institutie falimentara, care-si poate pierde autoritatea. Acest lucru este cauzat, in primul rand, de lipsa fondurilor si a salarizarii foarte proaste a personalului.
Pentru acest an, ANPC a avut la dispozitie pentru salarizarea personalului un buget de 27 miliarde de lei, care s-a dovedit insuficient. Pentru anul urmator s-a prevazut un buget pentru salarizarea personalului de 30 miliarde de lei. -In mod normal, dupa cum se prezinta bugetul pentru anul 2002, ar trebui sa fie dati afara toti inspectorii care au ceva vechime si, in locul lor, sa fie angajati altii fara studii superioare. Si tot nu se pot acoperii salariile pentru 2002-, precizeaza cei care lucreaza in ANPC.
La ora actuala, un inspector ANPC are o retributie lunara neta de 2.793.498 de lei, iar un director – circa patru milioane de lei, ceea ce este foarte putin in comparatie cu omologii lor de la directia sanitara si cea sanitar-veterinara. De exemplu, un inspector de la directia sanitar-veterinara primeste lunar o retributie de circa sapte milioane de lei. In prezent, ANPC are in organigrama un numar de aproximativ 400 de inspectori. Numarul lor este insuficient, iar pentru o activitate in bune conditii ar fi nevoie de 3.000-4.000.
Dotarea Oficiilor Judetene pentru Protectia Consumatorilor este sub orice critica. -Avem oficii judetene care nu dispun de o geanta frigorifica pentru probele alimentare sau de recipienti pentru recoltarea probelor privind concentratia de alcool. Unele oficii judetene nu dispun de un aparat foto sau o camera video, iar in altele inspectorii cersesc cinci litri de benzina pentru a se deplasa in teren-, spun cei din ANPC.
Presedintele ANPC, secretarul de stat Rovana Plumb, admite ca salarizarea personalului este foarte proasta, dar este convinsa ca situatia se va reglementa cat de curand. -La inceputul acestei saptamani, voi avea o discutie cu reprezentantii Ministerului Finantelor. Sunt sigura ca se ajunge la o solutie adecvata pentru institutia noastra, ce ne va permite sa ne desfasuram activitatea in conditii normele-, a subliniat Rovana Plumb. Trebuie precizat ca anul acesta ANPC a dispus de un fond de salarizare a personalului de 27 miliarde de lei, iar potrivit actualei grile de buget, pentru 2002, s-a estimat alocarea a 30 miliarde de lei. Suma este insuficienta si, ca atare, activitatea institutiei poate fi periclitata. Secretarul de stat Rovana Plumb considera ca un buget de circa 100 miliarde de lei ar permite desfasurarea in bune conditii a activitatii
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















