Un barbat din Zalau, care sustine ca a fost dat afara de la serviciu in mod abuziv, a dat in judecata aproape 60 de persoane si institutii publice din Cluj-Napoca si din localitatea natala. De mai bine de un an de zile, dosarele lui sunt plimbate de la o instanta la alta si respinse ca fiind nefondate. Ca solutie extrema, ieri, cu pancarte si megafon, salajanul a venit la Bucuresti sa protesteze in fata MAI, impotriva -mafiei- din justitia romana.
Zaharie Andreica, fost sofer pe mijloacele de transport in comun din Zalau, s-a instalat ieri in fata MAI, cu pancarte, cu acte si carti de legislatie si, printr-un megafon, isi exprima indignarea in ceea ce priveste coruptia din justitia romana. Iar asta pentru ca memoriile lui impotriva celor 58 de persoane pe care le-a trimis in judecata nu au fost primite de reprezentantii MAI.
Scandalul a pornit in urma cu trei ani, cand Andreica, fiind si lider de sindicat, a cerut conducerii marirea salariilor, autobuze noi si conditii de lucru mai bune pentru angajati. Astfel, in mod surprinzator, la sfarsitul lunii februarie 2003, s-a trezit in strada, fiind declarat inapt pentru meseria de sofer. -Ei au zis ca nu au bani, iar eu le-am reprosat ca fura si le-am trimis Curtea de Conturi pe cap si lipsurile s-au gasit. La dispozitia primarului, a prefectului si a celor doi directori ai firmei SC Transurbis SA din Zalau am fost supus unui control medical in urma caruia medicul, desi nu era de specialitate, m-a declarat schizofrenic si paranoic. Iar eu am toate vizitele medicale la zi, sunt apt, pot sa lucrez chiar azi-, a declarat Andreica.
Salajanul a dat in judecata medicul care l-a declarat inapt pentru meseria de sofer, toata conducerea firmei, de la directori pana la contabila si la avocati, inclusiv politia municipiului si a judetului Salaj, pe prefect, pe fostul si pe actualul primar. Dosarele lui au fost trimise de la o instanta la alta, intre Judecatorie, Tribunalul din Zalau si Curtea de Apel din Cluj, insa au fost respinse pe motiv ca sunt nefondate. Astfel, barbatul nu s-a oprit aici, ajungand sa dea in judecata pe toti procurorii si judecatorii care s-au ocupat de dosarele lui. -Toata justitia din Zalau si din Cluj, in procesele cu mine si cu Transurbis, este corupta. Este clar ca aici se iau bani-, sustine Andreica, care e hotarat sa merga mai departe cu protestele, pana cand i se va face dreptate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















