Peste 40 de beneficiari ai proiectelor POSDRU s-au dezbrăcat de cămăși, joi, în fața Ministerului Finanțelor, într-un gest simbolic prin care au dorit să atragă atenția guvernanților asupra situației dramatice în care au ajuns din cauza blocării finanțărilor.
Protestatarii au venit în fața Ministerului Finanțelor Publice (MFP) îmbrăcați în cămăși și tricouri albe pe care era inscripționat mesajul "Dau cămașa de pe mine". Aceștia s-au dezbrăcat de cămăși și tricouri și le-au strâns într-un sac pe care l-au lăsat la Registratura Ministerului Finanțelor, fiind adresat ministrului Florin Georgescu, împreună cu memoriul denumit "Cod roșu de îngheț al proiectelor europene: iresponsabilitate guvernamentală și întârzieri foarte mari ale plăților”.
În document, protestatarii îl invită pe ministrul Finanțelor să ia act de pericolul încetării unui număr important de proiecte din cadrul POSDRU.
"În condițiile în care autoritatea de management continuă să întârzie rambursările, implementatorii acestor proiecte se află în imposibilitatea de a mai avansa fonduri proprii pentru desfășurarea activităților. Vă solicităm reluarea de urgență a plăților pentru aceste proiecte, în contextul în care este în responsabilitatea statului membru să asigure continuarea implementării și respectarea contractelor", se arată în memoriul depus la Ministerul Finanțelor.
Înaintea protestului, beneficiarii de fonduri europene au organizat o conferință de presă în care au explicat situația dramatică în care au ajuns mii de firme și organizații neguvernamentale care au obținut finanțare pentru a implementa proiecte.
Florin Pogonaru, de la Asociația Oamenilor de Afaceri din România, a declarat că Guvernul nu înțelege că trebuie să-și îndeplinească responsabilități asumate prin contractele de finanțare și din acest motiv se închid proiecte și locuri de muncă fără ca Guvernul să-și asume vreo responsabilitate.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















