Home Social Realitatea se schimbă când conduci băut

Realitatea se schimbă când conduci băut

DISTRIBUIŢI

Consumul de băuturi alcoolice constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influențând în mare măsură producerea accidentelor. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice comit frecvente încălcări ale normelor de circulație, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depășiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Ingerarea de alcool reduce viteza de reacție și precizia mișcărilor și poate determina scăderea acuității vederii și auzului soferilor. Tot aburii alcoolului îi determină pe unii să urce la volan fără a poseda permis de conducere.
Acestea sunt concluziile ce au determinat autoritățile să declanșeze o campanie socială de educare a conducătorilor auto, în sensul responsabilizării acestora de a nu conduce sub influența alcoolului. Anul trecut, în perioada ianuarie – octombrie, numărul de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool a fost de 390, aplicându-se peste 20.000 de sancțiuni șoferilor depistați sub influența alcoolului. Conform legislației rutiere, în România se înregistrează toleranță zero pentru alcool la volan. Proiectul se va desfășura timp de 3 ani, începând cu februarie 2008 și reprezintă prima inițiativă pe termen mediu-lung. Prima etapă, care se va derula până la finele anului, se va concentra pe creșterea gradului de conștientizare a efectelor alcoolului asupra abilităților de a șofa. Spoturile radio și TV sunt construite pe ideea că o experiență plăcută poate deveni îngrozitoare atunci când conduci băut. Este în primul rând o campanie educativă menită să responsabilizeze conducătorii auto și să reducă numărul accidentelor cauzate de consumul de alcool. Campania se adresează în special șoferilor între 18 și 35 de ani, din zonele urbane, persoane independente, sociabile și cu un ritm de viață alert.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.