Ministerul Sănătății recomandă populației ca în această perioadă cu temperaturi extreme să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 și 18,00 și să consume zilnic lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete.
Potrivit unui comunicat al MS, în perioadele de caniculă este recomandat să se consume zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete, fiind necesar un pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15 – 20 de minute.
Medicii sfătuiesc populația să consume în fiecare zi cât mai multe fructe și legume proaspete – pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii – deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă.
Nu trebuie consumat alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, mai precizează MS.
Totodată, este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
„Pe parcursul zilei este bine să facem dușuri călduțe, fără a ne șterge de apă, iar dacă avem aer condiționat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ținută adecvată: pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise“, se mai arată în comunicat.
Trebuie să se evite activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc) și este necesar să se aibă grijă de copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă ele nu solicită.
„Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate“, mai recomandă MS.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















