Home Social Reconstructia inainteaza, datoriile constructorilor raman

Reconstructia inainteaza, datoriile constructorilor raman

DISTRIBUIŢI

Firmele selectate -pe spranceana- pentru a se ocupa de reconstructia caselor din judetele Timis si Caras-Severin, distruse de inundatiile din primavara, continua sa ramana sub un mare semn de intrebare. La doua zile de la actualizarea site-ului Ministerului Finantelor Publice, reiese clar ca societatile alese de comisia alcatuita chiar de ministrul Laszlo Borbely nu stau deloc pe roze la capitolul obligatii la bugetul statului.

De departe fruntasa in lista cu mari datornici, care nu numai ca a trecut neobservata pe sub nasul comisiei de la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTTCT), dar figureaza in continuare pe site-ul MFP, este SC Ciprom Filiala Bucuresti. Firma se afla in executare silita inca de la 31 martie, iar acum noutatea consta in faptul ca intre timp datoriile… au mai crescut. Daca in momentul in care societatea a castigat licitatia pentru a construi case sinistratilor din Banat avea, in total, datorii catre stat de aproape 200 milioane lei vechi, acestea au ajuns ulterior la suma de 300 milioane de lei. Desi in luna mai societatea bucuresteana a prezentat certificat de atestare fiscala din care reiesea ca nu detine datorii fata de bugetul general consolidat ori fata de cel local, iata care este in acest moment situatia prezentata de Ministerul Finantelor: datorii la bugetul asigurarilor sociale de stat – 107,6 milioane lei, datorii la bugetul de stat – 65,5 milioane lei, datorii la bugetul asigurarilor pentru somaj – 20 milioane lei si datorii catre bugetul asigurarilor de sanatate – 108 milioane lei. Intr-o precizare venita de la cabinetul ministrului Borbely, ca urmare a articolului publicat de -Curentul- in 27 iunie 2005, se specifica: -in conformitate cu Ordinul 1014/2001, impozitele si taxele pentru care s-au acordat intarzieri la plata – amanari, esalonari – nu se considera obligatii de plata exigibile-. Nu este insa cazul societatii Ciprom Filiala Bucuresti, care din cauza datoriilor la bugetul de stat se afla in procedura de executare silita!

Datoriile in loc sa scada… cresc!

Dintre cele opt firme selectate pentru constructia caselor, care aveau la momentul licitatiei datorii sub diverse forme – executare silita ori cu inlesniri la plata -, una singura a reusit sa ajunga la zi cu platile. Este vorba despre SC Dorela Dumitrescu SRL Caracal, care in urma cu o luna datora statului modesta suma de 32 milioane de lei. Trebuie precizat ca sase din cele opt firme cu datorii au prezentat certificate fiscale care atesta ca nu au obligatii restante catre bugetul de stat. -Modesta- in comparatie cu marii datornici, SC American Romanian Company SA Targu Carbunesti sau SC Consmin SA Petrosani, cazuri in care este vorba sume exorbitante, de ordinul miliardelor, la care beneficiaza insa de inlesniri la plata. Interesant este insa ca desi exista aceste amanari, disciplina fiscala a societatii Consmin SA nu e tocmai demna de a fi in fruntea celor 32 de firme care si-au depus ofertele tehnice si mai ales financiare. Cu tot cu amanari si/sau inlesniri, sumele uriase pe care le datoreaza au crescut semnificativ in ultima perioada. Astfel, totalul obligatiilor scadente pana la data de 30 iunie se prezinta astfel: 1.985.500.000 lei – la bugetul de stat, 5.593.650.000 lei la bugetul asigurarilor sociale, 620.000.000 lei la asigurarile pentru somaj si 384.140.000 lei la bugetul asigurarilor de sanatate. In total, aproximativ 8,5 miliarde lei, cu… un miliard de lei vechi mai mult decat la situatia publicata pe site-ul Ministerului de Finante la data de 31 martie 2005. Intrebarea este: daca la o asa suma ametitoare s-a obtinut o plata esalonata, in trei luni de zile, oricat de mica ar fi fost partea achitata, suma totala nu ar fi trebuit sa scada?

Cum s-a facut selectia firmelor?

Firmele desemnate sa participe la reconstructia caselor din Banat au fost selectate in doua etape. In prima faza au fost analizate documentele privind eligibilitatea, inregistrarea, capacitatea tehnica si economico-financiara a societatilor care au depus scrisori de intentie. Apoi au fost analizate documentele privind plata taxelor si impozitelor, iar din cele 47 de firme care au depus scrisori de intentie, au fost selectate 40. In cea de-a doua etapa, au fost analizate ofertele depuse de 32 dintre aceste firme, dupa care au fost selectate 16 firme care au intrunit conditiile impuse prin caietul de sarcini. Ministerul Transporturilor precizeaza ca principalul criteriu de care s-a tinut seama in alegerea unei solutii cat mai eficiente a fost pretul pe metrul patrat si, de asemenea, termenul scurt in care trebuie puse in functiune locuintele.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.