Home Social Relatiile angajator – salariat, inapoi in epoca de piatra!

Relatiile angajator – salariat, inapoi in epoca de piatra!

DISTRIBUIŢI

Primele propuneri oficiale de modificare a Codului muncii, venite din partea patronatelor, au provocat reactii de ilaritate printre sindicalistii care au participat, ieri, la intalnirea tripartita a partenerilor sociali, organizata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.

Pe langa cele 63 de modificari initiate de ministerul de resort, patronatele au mai prezentat inca 16. -Proprii si personale-, dupa cum le ironiza un reprezentant al sindicatelor…

Redefinirea sindicatelor, decizia de imputare sa aiba titlu executoriu, scutirea de pedeapsa pentru angajatorii care nu platesc asigurarile sociale pentru angajati sunt doar cateva dintre -propunerile- pentru completarea Legii muncii, aduse de reprezentantii patronatelor.


Dar ministrul muncii solidaritatii sociale si familiei, Gheorghe Barbu, considera ca -initiativele novatoare- ale patronatelor in ce priveste Codul muncii sunt acceptabile, ca punct de plecare la negocieri. -Multe dintre propunerile prezentate de patronate ni se par destul de bune si sunt si altele care pot fi modificate-, ne-a declarat ministrul muncii.

Numai ca… dintre cele 63 de articole propuse pentru modificare de catre MMSSF, nu mai putin de 50 au fost aprobate ad litteram de catre patronate. Sub forma de amendamente…

Patronatele vor ca orele suplimentare sa fie prestate pentru sustinerea procesului de protectie, numarul acestora sa fie -cat este necesar si cat se poate-, urmand a fi platite sau recuperate, in functie de solicitarile celor care le presteaza.

Plata salariului, facultativa?!

-In propunerile patronatelor exista foarte multe anomalii, unele chiar ilare-, este de parere presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara, Sabin Rusu, reprezentant la negocieri din partea Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania. -In Codul muncii se precizeaza foarte clar ca salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii financiare ale angajatorului. Dar patronatele doresc schimbarea acestei formulari in sensul ca <salariile se platesc, de regula, inaintea oricaror alte obligatii financiare>… In acest mod, prioritatea platii salariilor va deveni facultativa-, a remarcat reprezentantul CSDR.

-In plus, patronatele mai doresc scaderea compensatiei pentru orele suplimentare pana la 50%, si decizia de imputare a salariatului care a prejudiciat intr-un fel sau altul angajatorul sa aiba putere de titlu executoriu, fara a mai fi nevoie de o decizie a instantei de judecata in acest sens-, a mai precizat Sabin Rusu.

Un alt amendament interesant, propus de patronate, este abrogarea articolului in care se stipuleaza pedepse pentru angajatorii care nu achita asigurarile sociale pentru salariati.

Reprezentantii salariatilor contraataca

In replica, sindicatele au solicitat Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei sa elaboreze urgent un proiect de lege pe baza caruia sa se puna la punct politica salariala din Romania, astfel incat salariul minim pe economie sa fie cel putin 60% din nivelul salariului mediu de la nivelul economiei nationale, a declarat presedintele Blocului National Sindical, Dumitru Costin.

El a precizat ca Romania are obligatia sa respecte angajamentul stabilit in Carta Sociala Europeana, care a fost ratificat de parlamentul roman. In opinia liderului sindical al BNS, normal ar fi ca in momentul integrarii in UE, salariul minim sa fie cel putin 60% din salariul mediu pe economie, pana atunci insa fiind nevoie de o politica salariala care sa prevada parcurgerea unor etape ce vor asigura atingerea nivelului prevazut in documentul european.

Termenul convenit cu FMI ar putea fi depasit

Discutiile divergente dintre sindicate si patronate pentru modificarea Codului muncii ar putea duce la decalarea termenului, din martie pana in vara anului 2005, in care guvernul si partenerii sociali trebuie sa ajunga la un punct de vedere comun, a apreciat, ieri, presedintele Casei Nationale de Pensii, Mihai Seitan.

Termenul martie 2005 pentru modificarea Codului muncii a fost convenit intr-un Memorandum cu FMI, iar prelungirea acestuia este posibila datorita solicitarilor facute de sindicate, pentru a se putea face o analiza comparata a propunerilor venite din partea patronatelor cu solutiile Uniunii Europene.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.