Home Social Reprezentanții editurilor nu știu nici acum ce trebuie să conțină manualele școlare

Reprezentanții editurilor nu știu nici acum ce trebuie să conțină manualele școlare

DISTRIBUIŢI

Tema manualelor școlare devine din ce în ce mai disputată atât de către Ministerul Educației cât și de reprezentanții editurilor care nu sunt siguri de conținutul cărților. Ministrul Remus Pricopie susține că editurile au avut mai bine de un an să-și pregătească ofertele pentru cărțile care ar trebui să ajungă pe băncile elevilor în această toamnă. De cealaltă parte, însă, cei care ar trebui să facă manualele acuză ministerul Educației că a ținut ascunse criteriile de selecție și că a anunțat pornirea licitației la o săptămână după lansare.
Reprezentanții editurilor spun că nu știu nici acum ce ar trebui să conțină manualele. În 14 martie, Ministerul Educației anunța public începerea licitațiilor pentru noile manuale pentru clasele întâi și a doua. „Evident că șase săptămâni este un termen nerealist, dar nu vorbim de șase săptămâni, vorbim de un an și trei sau patru luni până la data la care se depun manualele. Dacă nu mă înșel, pe 2 iunie”, susține Remus Pricopie, ministrul Educației. Pe de altă parte, Mihail Penescu, președintele Uniunii Editurilor de Manuale, afirmă că documentul care stabilește regulile de licitație, regulile de selecție a manualelor, „este aparent semnat în 22 noiembrie 2013”. „Ministerul l-a ținut secret. Nu l-a publicat până acum o săptămână. Ne lasă tot timpul sentimentul că sunt niște companii protejate. Companii care trebuie să știe dinainte ce trebuie făcut și cum trebuie făcut”, adaugă el. Ministrul Educației crede însă că nemulțumirile editurilor sunt de altă natură. „Un manual dacă are o greșeală este refuzat. Această regulă nu exista înainte și cred că sunt supărați anumiți oameni. Manualul nu mai primește o aprobare nelimitată. Actualele manuale au fost aprobate fără termen, de- aia avem manuale de 12 ani, de 14 ani. Noi în continuare ne învecinăm cu Iugoslavia”, spune ministrul Remus Pricopie.„Ne acuză pe noi că nu am făcut manuale mai moderne. Păi ministrul este singurul care poate să aprobe un manual de școală. Ministerul Educației a făcut ultima avizare de manuale în 2006 pentru clasa a XII-a. La clasa a V-a, avizarea s-a făcut în 1996”, dă replica președintele Uniunii Editurilor de Manuale, conform digi24.ro.
În luna iulie ar urma să fie anunțați câștigătorii licitației, iar până pe 15 septembrie manualele trebuie să fie tipărite și să ajungă la elevi.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.