Home Social Revelion 2013: Aproape 600 de solicitări, majoritatea urgențe, la Ambulanța București-Ilfov

Revelion 2013: Aproape 600 de solicitări, majoritatea urgențe, la Ambulanța București-Ilfov

DISTRIBUIŢI

Ambulanța București-Ilfov a înregistrat, în noaptea de Anul Nou, aproape 600 de solicitări, majoritatea urgențe, printre care cazuri de leșin în spații publice și de comă alcoolică, căzuți în stradă, traumatisme și cinci nașteri, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, dr. Alis Grasu.
"Solicitările au fost foarte numeroase. În doar 12 ore, au fost 586 de cazuri, cu 405 urgențe, ceea ce înseamnă că echipajele au lucrat continuu, nu au avut timp nici măcar pentru o gustare. Din totalul urgențelor, 134 au fost pentru lipotimii, 47 dintre acestea fiind în spații publice. De asemenea, au fost 24 de cazuri de comă, dintre care șase de comă alcoolică", a precizat managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABI).
Tot în Noaptea de Anul Nou, salvarea a intervenit pentru 12 căzuți în stradă, 29 cazuri de traumatisme, 60 de afecțiuni digestive, dar și cinci nașteri, potrivit dr. Grasu.
SABI a lucrat cu 51 de ambulanțe de urgență, 16 mașini de transport, 11 echipaje de urgență în zonele unde a fost organizat Revelionul și nouă de consultații.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.