Home Social Romania are ambulante la standarde europene

Romania are ambulante la standarde europene

DISTRIBUIŢI

Primele zece ambulante dotate conform normelor europene cu echipamente de descarcerare au fost aduse la Campina, cu ocazia lansarii programului de asistenta medicala integrata finantat de Banca Mondiala, a declarat ministrul sanatatii, Daniela Baros, prezent la eveniment.

Sistemul de urgenta integrat reprezinta una dintre componentele programului Bancii Mondiale si are drept obiectiv imbunatatirea serviciilor medicale de urgenta la nivel comunitar, prin furnizarea de echipamente, asistenta tehnica si formare profesionala. Scopul programului este de a scurta durata de raspuns la solicitarile de urgenta, de la 15-20 de minute la cel mult zece minute, dar si de a creste performanta actului medical.

Prin acest proiect, vor fi create diverse echipe de salvare, in functie de specificul zonei. Astfel, in fiecare oras mai important din judet – in afara Capitalei – vor fi create echipe specializate de salvare si degajare, care vor fi plasate la nivelul spitalelor orasenesti sau al substatiei de ambulanta. Echipele vor lucra cu ambulante medicalizate de tip B, care au in dotare si echipamente minore de descarcerare. La nevoie, ele pot primi sprijin din partea echipelor de la nivelul capitalelor de judet. Echipele medicale integrate vor exista in fiecare capitala de judet, vor fi alcatuite din aproximativ patru persoane (medic specialist ATI, urgenta, asistenta, doi paramedici, respectiv pompier), dintre care unul este soferul ambulantei. Acestia vor folosi ambulante de tip C (terapie intensiva mobila). Ambulanta de tip C si echipa medicala vor fi plasate la spitalul judetean sau la clinici universitare.

Echipe specializate de descarcerare si de salvare vor functiona la nivelul departamentelor judetene de pompieri, dotate si ele cu echipamente specifice.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.