Home Social Românii au inventat robotul care va face în două ore analizele care...

Românii au inventat robotul care va face în două ore analizele care acum sunt gata în patru zile

DISTRIBUIŢI

Cercetătorii români pun la punct o platformă care înglobează zeci de aparate medicale. Astfel, zile întregi de internări și investigații se vor reduce la doar câteva ore de analize, încheiate cu un diagnostic.
O echipă de cercetători își propune să rezolve toate aceste probleme prin crearea unui soft pentru care a primit un milion de euro, din fonduri europene. Ei vor construi întreaga aparatură medicală care, într-un final, va fi un laborator pe roți.
Toate aparatele medicale clasice din spitale vor fi produse în miniatură și unite într-un întreg. Vorbim de un robot ce poate fi manevrat de un singur doctor, capabil să facă peste 100 de analize din 19 specializări diferite.
„Preia probe de sânge, realizează explorări funcționale precum ecografie, electrocardiograme transmite la distanță medicilor care sunt în panelul de specialiști și care evaluează rezultatele analizelor medicale“, spune inventatorul Adrian Bâzgan, citat de digi24.ro.
Softul va fi conectat la un terminal de telemedicină, iar acolo vor fi medici din cele 19 specializări programate.
„Un medic aflat la distanță poate să aibă acces la toate informațiile despre pacient, poate să discute cu el audio-video, poate să solicite consulturi clinice suplimentare“, mai spune Adrian Bâzgan.
Proiectul care își propune dezvoltarea unor laboratoare mobile este unul dintre cele 122 care au primit cofinanțare de la Ministerul Educației pentru dezvoltarea cercetării. Pentru implementarea lui se vor crea 18 locuri de muncă, iar de anul viitor el va putea fi accesat de orice persoană din țară care va solicita ajutor.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.