Ministrul muncii, Gheorghe Barbu, si omologul sau din Portugalia, Jose Vieira da Silva, au semnatm ieri, Acordul in domeniul securitatii sociale, intre cele doua state.
Gratie acestui acord, atat romanii din Portugalia (circa 50.000), cat si portughezii din Romania vor beneficia de o serie de drepturi, unul dintre cele mai importante fiind acordarea pensiilor. Potrivit lui Barbu, -indiferent de situatia fiecaruia, atunci cand se vor pensiona, acestia vor putea sa fructifice anii de munca, atat intr-o tara, cat si in cealalta-.
In caz de urgenta, vor fi acordate prestatii medicale unei persoane asigurate dintr-un stat si aflate in celalalt stat, cheltuielile fiind suportate de institutia de asigurare de sanatate din tara de domiciliu.
Alte prevederi se refera la acordarea indemnizatiilor de maternitate, somaj, ingrijirea copilului bolnav, alocatiilor pentru copii etc.
Acordul se aplica lucratorilor si pensionarilor din cele doua state, familiilor si urmasilor lor, refugiatilor si apatrizilor. Statul in care persoana e asigurata si unde trebuie sa plateasca contributia de asigurari e cel in care aceasta desfasoara o activitate remunerata, cu exceptia lucratorilor detasati, echipajului navelor si membrilor misiunilor diplomatice. In cazul in care un pensionar se muta in celalalt stat, pensia va fi platita in noul stat de institutia de securitate sociala ce o acorda.
Potrivit lui Barbu, semnarea acordului va contribui la legalizarea migratiei, precum si la munca legala a romanilor din Portugalia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















