Românii își doresc mai mult decât alți europeni să poată folosi mobilul în timpul zborului, să citească reviste electronice și să existe zone dedicate copiilor sau bonelor, principala dorință fiind însă, ca și în cazul turiștilor străini, accesul la Internet, potrivit unui studiu British Airways.
Având ca obiectiv identificarea preferințele pasagerilor în ceea ce privește zborurile pe distanțe scurte, studiul comandat de compania aeriană a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane din România, Franța, Germania, Italia, Spania, Elveția, Belgia, Olanda și Polonia care călătoresc cu avionul de cel puțin două ori pe an.
Utilizarea telefoanelor mobile în timpul zborului este preferată de 37% dintre respondenții români și de doar 16% dintre francezi și belgieni.
Revistele în format electronic sunt dorite de 29% dintre români, iar zona pentru copii sau bone de 15% dintre aceștia. Comparativ, la polul opus se situează olandezii, în ambele cazuri, cu 13%, respectiv 5%.
Navigarea online pe perioada zborului este preferată de 57% dintre belgieni, 58% dintre francezi și de 63% dintre elvețieni și români, restul țărilor figurând cu procente mai ridicate.
Potrivit rezultatelor studiului, check-in-ul online a fost votat drept cea mai apreciată inovație tehnologică la bordul avioanelor de către 51% dintre români, în timp ce 23% dintre aceștia consideră că biletul electronic este cea mai utilă inovație tehnologică. În topul preferințelor se mai numără biletul de îmbarcare de pe telefonul mobil (8%) și check-in-ul automat la chioșcurile special amenajate (5%).
Printre facilitățile pe care românii le apreciază cel mai mult atunci când călătoresc cu avionul se numără serviciile la bordul aeronavei (41%), în timp ce pentru respondenții din toate celelalte țări scaunele confortabile contează cel mai mult.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















