Home Social Romanii isi cauta rudele disparute prin Crucea Rosie

Romanii isi cauta rudele disparute prin Crucea Rosie

DISTRIBUIŢI

Potrivit unei statistici a Societatii de Cruce Rosie din Romania, in ultimele sase luni ale anului trecut au fost gasite 93 de persoane date disparute. Cererile de cautari se refera in special la gasirea persoanelor despre care se presupune ca s-au aflat in zone de conflict armat ori in zone in care s-au produs diferite dezastre naturale, precum si la gasirea persoanelor care au migrat din Romania, inainte sau dupa 1989. Astfel, in anul 2005, la sediul Crucii Rosii din Romania s-au inregistrat peste 300 de cereri in vederea gasirii rudelor disparute, iar in acest an, 150 de astfel de cereri. O mare parte dintre cazurile rezolvate (50%) se refera la gasirea mormintelor soldatilor decedati in timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar alte cereri sunt pentru persoanele in viata care au migrat pe teritoriul altor tari, inainte si dupa 1989. Crucea Rosie Romana a mai primit si solicitari de transmitere de mesaje catre rudele cu care s-a pierdut orice legatura, despre care se presupune ca s-ar fi aflat in diferite zone de conflagratii ori in zone in care s-au petrecut diverse dezastre naturale (persoane care se aflau la New York in timpul atentatelor din 2001 ori pe frontul din Irak sau persoane despre care se crede ca ar fi disparut in urma uraganului Katrina).

Cererile de cautari privesc, in special, gasirea persoanelor despre care se presupune ca s-au aflat in zone de conflict armat ori in zone in care s-au produs diferite dezastre naturale, precum si gasirea persoanelor care, din varii motive, au migrat din Romania inainte sau dupa 1989.


In anul 2005, la Crucea Rosie Romana (CRR) s-au inregistrat peste 300 de cereri inaintate de romani care au dorit sa-si gaseasca rudele despre care nu mai cunosteau nimic de ani buni, iar in primele sase luni ale anului 2006, o statistica preliminara indica un numar de circa 150 astfel de solicitari. Datele CRR arata ca in ultimele sase luni ale anului trecut au fost solutionate nu mai putin de 93 de cazuri, dintre care mare parte a acestora se refera la cautarea unor persoane in zonele de conflict armat. Jumatate din aceste cazuri rezolvate au fost reprezentate de cautarea unor morminte ale soldatilor care au luptat in cel de-al doilea razboi mondial. Altele cereri rezolvate s-au referit la cautarea unor persoane in viata, care au migrat in diferite tari. CRR a mai primit solicitari privind transmiterea unor mesaje catre rudele cu care s-a pierdut legatura si despre care se presupunea ca s-ar afla in diferite zone de conflagratii, ori in zone in care s-au petrecut dezastre naturale (persoane care se aflau la New York in timpul atentatelor din 2001, pe frontul din Irak sau despre care se crede ca ar fi disparut in urma uraganului Katrina).

Dupa atentatele de la New York, cautarile s-au limitat la rude

Dupa atentatele din septembrie 2001, de la New York, Crucea Rosie Romana a initiat un serviciu de preluare a cererilor de cautare a romanilor despre care se presupune ca s-au aflat in zona calamitata, in ziua fatidica. Solicitarile au fost preluate de CRR de la rudele din Romania ale persoanelor considerate potentiale victime si au fost transmise Crucii Rosii Americane. Insa, din cauza numarului mare de solicitari, Crucea Rosie Americana a limitat cautarile numai pentru cererile care se refereau la gasirea rudelor apropiate.

Mesajele de Cruce Rosie se deosebesc de cererile de cautare: in cazul acestora, se cunoaste locatia persoanei, dar s-a pierdut orice legatura de comunicare cu ea. In aceste situatii, mesajele sunt transmise de CRR catre Societatea de Cruce Rosie sau catre Delegatia Comitetului International din tara respectiva, care le preda destinatarului. Continutul mesajelor este -la vedere- si este verificat atat de societatea de Cruce Rosie care le primeste, cat si de cea de la destinatie, pentru a se asigura ca acestea nu contin decat informatii de familie. Incepand din august 2005 si pana acum, CRR a transmis 773 de astfel de mesaje ale unor romani catre rude din alte state.

Cautarea poate dura zeci de ani

Cautarea unei persoane se face pe baza unei cereri tipizate, ce poate fi gasita la sediul central si la filialele judetene ale CRR. De aceea, in cazul in care datele despre persoana cautata sunt insuficiente, acest lucru e adus la cunostinta beneficiarilor. Exista cazuri in care persoana cautata e gasita, insa nu vrea sa ia legatura cu cel care o cauta, caz in care Crucea Rosie transmite acest lucru celui care a initiat cautarea si inchide cazul, neavand dreptul de a comunica datele celui care a initiat cererea. Cautarea poate dura intre cateva luni si chiar zeci de ani, depinzand de mai multi factori: volumul si calitatea informatiilor oferite despre persoana cautata, tara in care se presupune ca poate fi gasita etc. Odata primita o solicitare la Crucea Rosie, ea va fi comunicata societatii din tara in care se crede ca se afla persoana cautata, iar aceasta continua demersurile cu sprijinul partenerilor locali (servicii de evidenta populatiei, imigrare etc.). In cazul unei cautari legate de conflict armat, cererile vor fi transmise Comitetului International al Crucii Rosii. De subliniat ca toate aceste demersuri sunt confidentiale deoarece se porneste de la prezumptia ca la originea fiecarui caz se afla drama unui om sau a unei familii, care nu trebuie facuta publica.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.