Consiliul Local Baia Mare a decis să reducă cu 12 luni, de la 24, timpul de ședere temporară a romilor mutați în sediul administrativ al combinatului metalurgic Cuprom (sit industrial abandonat) de pe malul pârâului Craica.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat, luni, pentru Agerpres, că mutarea romilor dintr-o clădire a combinatului Cuprom ar demara la jumătatea anului viitor.
"Mizăm pe obținerea unei finanțări din partea Ministerului Dezvoltării, pe un proiect mai amplu depus spre finanțare, un proiect social care prevede construcția unor locuințe sociale pentru romi. Intenția administrația locale e să eliminăm pungile de sărăcie, iar romii să trăiască în condiții decente de viață. Inițial am prevăzut ca familiile de romi mutați de pe Craica la combinatul Cuprom să fie de 24 de luni, dar acest termen se va scurta la 12 luni", a spus Cătălin Cherecheș.
Pe lângă reducerea duratei de ședere a romilor în incinta Cuprom, Consiliul local Baia Mare a aprobat ca operatorul de utilități publice "Vital" să suporte 3 metri cubi de apă, lunar/persoană pentru romii cazați la Cuprom, iar diferența de consum să fie suportată de aceștia.
Primăria municipiului Baia Mare derulează un proiect de anvergură care prevede construcția unui cartier social dotat cu toate utilitățile necesare destinat romilor și persoanelor sărace din oraș.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















