In vederea liberalizarii pietei farmaceutice romanesti si a reducerii cazurilor de farmacisti care lucreaza in mai multe puncte de profil, noua lege va implementa sanctiuni mult mai drastice atat pentru cei care lucreaza, cat si pentru cei care detin unitati farmaceutice. Astfel, farmacistii risca sa-si piarda dreptul de practica pe o perioada de trei ani, iar farmaciile sa-si piarda avizul de autorizare ce le permite sa functioneze definitiv.
In plus, reprezentantii Colegiului Farmacistilor din Romania, ai Asociatiei Retelelor de Farmacii si cei ai Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente si-au dat acordul cu privire la aceste sanctiuni in cadrul dezbaterii finale de ieri, cu privire la proiectul Legii farmaciilor, la care au participat si initiatorii, deputatii Sorin Paveliu si Cristian Busoi.
-Prin aceasta lege vrem sa facem din sistemul farmaceutic actual un sistem functional si stabil. Farmaciile vor avea de acum inainte o lege in baza careia sa se organizeze si sa functioneze, si nu doar niste ordine ale ministrului sanatatii, care au fost elaborate in functie de interesele de la momentul respectiv-, a declarat unul dintre initiatorii Legii farmaciilor, Cristian Busoi.
O alta problema ridicata ieri de presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Dumitru Lupuliasa, a fost cea a formei de proprietate: -farmaciile trebuie sa apartina farmacistilor, iar aceasta lege ar trebui sa faca posibil acest lucru. De asemenea, in cazul retelelor de farmacii sa se stabileasca prin lege ca nu pot detine mai mult de patru puncte farmaceutice-.
Nu de aceeasi parere este si reprezentantul Asociatiei Retelelor de Farmacii, Corneliu Bulduc, care a afirmat ca -sunt peste 100 de lanturi farmaceutice in Romania. Nu mi se pare normal sa se stabileasca astfel de criterii, mai ales ca aceste retele au deschis puncte farmaceutice si in mediul rural, unde exista o adevarata problema in aprovizionarea populatiei cu medicamente-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















