Diagnosticati cu leucemie, copiii nu au raspuns la tratamentul chimioterapic, nemaiavand nici o sansa de a supravietui – In urma cu doi ani, cercetatori din Italia si SUA au reusit primele allogrefe, transplanturi de celule de la donator la bolnavi – Sapte copii aflati in evidenta Clinicii de Oncologie de la Spitalul -Sf. Maria- din Iasi beneficiaza in acest moment, in strainatate, de acest tip de tratament, care costa 100.000 de dolari pentru fiecare pacient
Timp de 11 luni, in trupul plapand al Biancai s-a dat o lupta pe viata si pe moarte intre otrava care-i strica sangele si medicamentele puternice, care aproape ca o lasau fara suflare. Bianca a mai avut langa ea pe dr. Ingrid Miron, seful Sectiei de Oncologie de la Spitalul de Copii -Sf. Maria-. -Sansele ca o clinica din strainatate sa ne accepte un copil atat de mic pentru allogrefa – transplant de celule de la un om sanatos la unul cu leucemie – erau minime. Dar reprezentau unica posibilitate ca fetita sa supravietuiasca. Saptamani la rand, am facut corespondenta medicala cu profesori din strainatate. Dupa multe insistente si emotii, Bianca a fost acceptata la o clinica din Milano, Italia. Acum, fetita este in plin tratament-, povesteste dr. Miron.
In situatia Biancai mai sunt circa 20 de copii din zona Moldovei. Toti au o forma de leucemie care nu mai poate fi stapanita cu tratament medicamentos. Pentru fiecare dintre ei, singura sansa de supravietuire o reprezinta allogrefa.
Sute de mii de dolari pentru salvarea de vieti
In Moldova sunt circa 60 de copii care au diferite forme de leucemie. -Norocosii-, vreo 40 de copii, se pot face bine numai cu tratament medicamentos, adica cu chimioterapie. Ei au invatat, de-a lungul anilor de internari in spital, ca nu mai conteaza suferinta. Starile de greata, parul care cade, corpul ravasit de o permanenta stare de rau; toate nu sunt decat momente, adevarat, foarte grele, dar copiii au invatat sa le considere pe fiecare dintre ele ca pe inca un pas catre vindecare. Un an, doi, trei, patru. Acesta este termenul pe care il iau in calcul medicii oncologi pentru a da verdictul: viata sau moarte.
Pentru o parte dintre copii ramane o singura varianta: allogrefa. In momentul de fata, dr. Ingrid Miron a reusit performanta de a trimite in strainatate sapte copii din zona Moldovei, care vor beneficia de transplant de celule. Cinci dintre acestia au fost acceptati de o clinica din Torino, Italia. Bianca este la Milano, iar un alt copil este la Barcelona, Spania. Pentru alti trei copii se intocmesc acum dosarele medicale pentru a putea beneficia si ei de tratament in strainatate. Cadrele medicale de la Sectia de Oncologie a Spitalului -Sf. Maria- spun ca intocmirea unui astfel de dosar dureaza peste o luna de zile, dar nimeni nu se plange, pentru ca miza este atat de mare. -Numai costul unei allogrefe este de 100.000 de dolari. Toate cele sapte tratamente au fost achitate de Guvernul roman. Speram sa primim aprobare si pentru cei trei copii ale caror acte medicale le lucram acum. Ei trebuie sa primeasca acceptul comisiei medicale din Iasi si, bineinteles, acordul Guvernului, pentru a li se achita tratamentul. Cazarea si masa copiilor si a celor care ii insotesc sunt suportate de Asociatia parintilor copiilor cu leucemie din Italia, care le-au pus la dispozitie o vila. Este un gest impresionant de solidaritate umana-, apreciaza dr. Miron.
Un cuplu de italieni a adus pe lume un copil pentru a-si salva fiul
Primele cazuri de allogrefa din lume au avut loc in urma cu circa doi ani. Ele s-au derulat in paralel in Italia, SUA si Marea Britanie.
Un cuplu de italieni, parintii unui baietel suferind de o boala a sangelui, a adus pe lume, in urma cu un an, un al doilea copil, pentru a-l salva pe cel mare, gratie celulelor prelevate in cursul nasterii din placenta mamei. Interventia a avut loc intr-un spital din Pavia. Aceasta operatie delicata, care a avut loc in luna august a acestui an, este o premiera in Italia, celulele din placenta fiind congelate de la nasterea celui de-al doilea copil intr-o clinica din Palermo, in iulie 2000. Interventia a reprezentat un mare risc pentru parinti, pentru ca exista o sansa din patru ca celulele sanguine prelevate din placenta sa fie compatibile cu nevoile micului bolnav. Cei doi parinti sicilieni au riscat de asemenea si ca boala – o anemie cronica – sa il afecteze si pe al doilea copil. Dar ei si-au asumat aceste riscuri, pentru ca baietelul lor cel mare – in prezent in varsta de 5 ani -asteptase in zadar o grefa de maduva de la un donator compatibil. El trebuia sa sufere transfuzii la fiecare 15 zile si urma un tratament medical foarte dificil. Transplantul de celule, realizat la Spitalul -San Matteo- din Pavia de echipa medicului Franco Locatelli, a pus capat acestui calvar. Copilul bolnav arata semne serioase de insanatosire, ceea ce i-a determinat pe medici sa transmita presei datele cazului. Potrivit lor, succesul tehnicii de conservare prin congelare deschide noi perspective medicale, putandu-se colecta sange placentar.
Grefa se ia din cordonul ombilical al nou-nascutilor
-Practic, in numai doi ani, allogrefa a devenit o practica curenta pentru tratarea unor boli de sange, precum leucemia. In aceste cazuri, allogrefa inseamna transplant de celule de la o persoana sanatoasa la una bolnava. Cea mai fericita varianta este realizarea unei allogrefe de la frati, apoi de la alti membri ai familiei, cu sanse mai mici de compatibilitate, acestea scazand considerabil atunci cand transplantul se face de la o persoana straina-, spune seful Sectiei de Oncologie de la Spitalul -Sf. Maria-. Varianta cu sansele cele mai mari de reusita, sustine dr. Miron, consta in grefarea de celule din cordonul ombilical al unui nou-nascut, de preferinta frate sau sora cu primitorul. Concret, imediat dupa nasterea bebelusului donator, din cordonul ombilical al acestuia se extrag cativa mililitri de sange, care apoi se introduc copilului bolnav. O astfel de procedura se poate face de la orice fat, dar este de preferat sa aiba loc intre frati.
-Aparent, aceasta tehnica poate parea foarte accesibila. Insa nu este asa de simplu. In primul rand, primitorul, adica copilul bolnav de leucemie, este supus unui tratament extrem de dur, astfel incat maduva lui nu mai functioneaza. Practic, acest tratament este de 20 de ori mai dur decat cel obisnuit, cand, se stie, apar acele simptome chinuitoare de greata, varsaturi, caderea parului, stare de rau general. Mai este foarte important de stiut ca, inainte de a intra in acest tratament, copilul bolnav trebuie echilibrat. In ce priveste donatorul, cei cativa mililitri de sange extrasi din cordonul sau ombilical nu-i afecteaza absolut deloc sanatatea si evolutia sa ulterioara. Celulele sanatoase de la donator le vor inlocui pe cele bolnave ale primitorului-, a explicat dr. Ingrid Miron.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















