Home Social Scandalul apometrelor la Brasov

Scandalul apometrelor la Brasov

DISTRIBUIŢI

In ultimele zile ale anului trecut, pe avizierele multor blocuri din Brasov a aparut un anunt semnat de directorul general al Regiei Autonome Termo, prin care brasovenii sunt somati sa urgenteze instalarea contoarelor de bloc. In caz contrar, potrivit documentului, facturarea energiei termice urmeaza a fi facuta in sistem pausal, de aceasta masura fiind afectati si locatarii care si-au instalat contoare individuale de apa. Anuntul a creat panica in randul presedintilor de asociatii de proprietari, care au inceput sa caute disperati cele mai convenabile oferte pentru instalarea unui contor de bloc. -Inca din octombrie am depus la RA Termo un memoriu pentru a intra in posesia listei cu firmele autorizate sa comercializeze si sa monteze contoare de apa pentru bloc. Nu numai ca nu am primit un raspuns in acest sens, dar acum constatam cu uimire ca, pana cel tarziu in februarie, suntem somati sa montam contoarele-, spune Vasile Fantana, vicepresedintele Asociatiei de Proprietari 69 Gemenii – Zizin. Problema contorizarii consumurilor individuale de apa calda pentru fiecare asociatie de proprietari a incins spiritele si printre locatari, mai cu seama ca posesorii de apometre se vad pusi in fata unei noi piedici si amenintati sa plateasca si ceea ce nu consuma, desi ei au facut deja o investitie pentru masurarea apei consumate. Conducerea regiei Brasovene de termoficare sustine ca anuntul plasat la avizierele blocurilor reprezinta, de fapt, doar o recomandare adresata asociatiilor de proprietari. -Prin actul respectiv i-am sfatuit pe presedintii asociatiilor sa isi instaleze la fiecare bloc cate un contor. Ca sa nu mai existe discutii legate de sumele prea mari care revin in sistemul pausal locatarilor fara contoare individuale de apa, trebuie montat macar cate un debitmetru de apa la fiecare bloc si apoi locatarii sa se inteleaga intre ei in ceea ce priveste distribuirea cheltuielilor. Locatarii vor trebui sa se decida totusi, la un moment dat, intre sistemul pausal si cel bazat pe contorizare-, declara Iosif Gulacs, director general in cadrul RA Termo Brasov. Sursele din cadrul RA Termo sustin faptul ca termenul fixat in actul distribuit la avizierele blocurilor, februarie 2002, are doar titlu de recomandare pentru presedintii asociatiilor care nu au instalate debitmetre la blocuri. -Contractul nostru este incheiat cu asociatia de proprietari si, in acest context, putem dicta natura relatiilor comerciale doar pentru asociatii. Nu ne amestecam in problemele care privesc individual consumatorii de energie termica-, precizeaza directorul general al regiei Brasovene de termoficare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.