Home Social Sibiu: Cinci din șase membri ai comisiei de evaluare a persoanelor cu...

Sibiu: Cinci din șase membri ai comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap aveau și ei certificate

DISTRIBUIŢI

Secretarul de stat din Ministerul Muncii Nicolae Ivășchescu a declarat, ieri, că verificarea modului de acordare a certificatelor de handicap este necesară avånd în vedere că la Sibiu cinci din cei șase membri ai comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap aveau certificate. Nicolae Ivășchescu a spus că, în urma unei sesizări primite de la autoritățile locale din Sibiu, care se plângeau, în 2010, că a crescut foarte mult numărul persoanelor care obțin certificate de încadrare într-un grad de handicap, a fost demarat un control și s-a stabilit că inclusiv medicii din comisia de expertiză aveau certificate de încadrare într-un grad de handicap. „Din șase membri, cinci aveau certificate de handicap. Am trimis corpul de control și a fost schimbată toată comisia“, a precizat Ivășchescu. Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Nicolae Ivășchescu, declara, în 4 aprilie, că după verificarea prin sondaj a dosarelor de încadrare în grad de handicap se va trece la controlarea tuturor persoanelor. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au solicitat și verificarea persoanelor încadrate permanent în grad de handicap, motivând că unele au primit de ani de zile această încadrare și nimeni nu a mai verificat ulterior dacă situația lor nu s-a îmbunătățit. Potrivit unui document guvernamental obținut de Mediafax, prestațiile pentru persoanele cu handicap vor fi comasate într-un singur program, unificat cu pensiile de invaliditate. Astfel, pentru persoanele cu handicap va fi instituită o singură prestație, dar în cuantumuri diferențiate în funcție de gradul de handicap și nevoile specifice. După aplicarea acestor măsuri, ponderea prestațiilor sociale în PIB ar urma să scadă, până în 2013, de la 1,77% la 1,41%, iar cea a pensiilor sociale și altor beneficii de la 1,08% la 0,67%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.