
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, consideră că simulările la examenele naționale nu arată realitatea, pentru că gradul de dificultate a subiectelor a fost foarte diferit de la un județ la altul.
„La aceste simulări, fiecare catedra trebuia lăsată să își facă singură subiectele, pentru că știa câtă materie a fost parcursă și astfel elevii nu ar fi fost puși în situația să rezolve o problemă care nu a fost discutată la clasă. Ritmul parcurgerii materiei este diferit de la o școală la alta în această perioada“, a precizat președintele Simion Hăncescu, într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, FSLI consideră că reprezentanții Ministerului Educației ar trebui, pentru simularea din martie, să conceapă subiecte unice la nivel național, așa cum se întâmplă la examenele naționale, nu să lase inspectoratele să facă subiecte diferite la nivelul fiecărui județ. Simularea trebuie să fie unitară, așa cum subiectele la BAC sunt unice, așa trebuie să fie și simularea, susțin sindicatele.
„Inspectoratele pot da dovadă de exces de zel și pot concepe astfel subiecte mai dificile, pentru a arăta ce nu știu elevii. Dar trebuie să arătăm ce știu elevii, nu ce nu știu. Rezultatele acestei proceduri a Ministerului nu reflectă realitatea și îi descurajează și pe elevi și pe profesori“, a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu.
Rezultatele simulărilor în București
Inspectoratul ?ê?£colar al Municipiului București a organizat în zilele de 30 ianuarie 2013 și 1 februarie, în toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal, simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat la disciplinele limba și literatura română și matematică
Rezultatele simulării examenului de Limba si literatura romana din cadrul Evaluării Naționale arata ca 84.5% dintre elevii participanți au promovat. La Matematica, promovabilitatea a fost de 34,36%. Potrivit datelor publicate de Inspectoratul școlar București, 70 de elevi au luat nota 10 la simularea de la Limba română și 21 de elevi au luat 10 la Matematica.
În ce privește Simularea examenelor de Bacalaureat, promovabilitatea la Limba si literatura romana este de 59,09%, iar la Matematica – 23,83%. La aceste probe 27 de liceeni au luat note de 10 la Limba romana si 8 au luat note de 10 la Matematica.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















