Lucrarile de reconstructie a caselor din comuna Arbore, judetul Suceava, distruse sau grav avariate in urma inundatiilor de la sfarsitul lunii iunie, vor fi finalizate la sfarsitul acestei saptamani, a anuntat ieri prefectul de Suceava, Orest Onofrei. Astfel, au fost reconstruite sub indrumarea Consiliului Judetean, Prefecturii si Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor 64 de case distruse sau grav avariate de inundatii, 18 dintre acestea fiind deja locuite de familiile sinistrate. Locuintele nou construite au trei camere si o suprafata de 120 mp si sunt realizate in stilul traditional local, cu pridvor, avand usile si ferestrele din termopan, podea finisata, sobe si bai, unele sunt chiar mobilate, iar in zona se lucreaza si la drumul de acces care va fi luminat. Prefectul Onofrei a spus ca lucrarile au fost intarziate de unul dintre sponsori, care a promis ca va asigura tamplaria de termopan pentru toate casele reconstruite si a livrat materiale pentru mai putine case.
-Oricum, Prefectura si-a realizat ceea ce si-a propus, sa sprijine persoanele afectate de inundatii. Nu a fost o obligatie a noastra sa participam la refacerea caselor, ci a fost un gest de solidaritate-, a sustinut Onofrei.
Prefectul a mai aratat ca, in urma campaniei de reconstructie, au mai ramas de achitat cateva miliarde de lei, reprezentand contravaloarea unor geamuri, materiale de constructie si manopera, dar banii vor fi virati in timp din contul constituit pentru sprijinirea sinistratilor. Onofrei nu a uitat nici de sprijinul acordat de anumite persoane sau firme in reconstructia caselor. In urma inundatiilor produse la sfarsitul lunii iunie, in comuna Arbore si-au pierdut viata 11 persoane si au fost distruse 28 de locuinte, iar alte 175 au fost avariate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















