Home Social Sistarea exporturilor de fazani a generat pierderi de milioane de euro

Sistarea exporturilor de fazani a generat pierderi de milioane de euro

DISTRIBUIŢI

Imediat dupa confirmarea prezentei virusului gripei aviare pe teritoriul Romaniei, pierderile inregistrate au fost uriase in mai multe domenii. In concordanta cu un ordin al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, Gheorghe Flutur, a fost interzisa imediat vanatoarea si exportul pasarilor, implicit al fazanilor.

Lovitura cea mai grea a fost primita de crescatorii de fazani, insa pierderi uriase au fost inregistrate la Regia Nationala a Padurilor – Romsilva (RNP), proprietarii marilor fazanerii. Potrivit unor surse din cadrul ministerului si regiei, dintr-un total de 360.000 de fazani, cat ar fi trebuit sa exporte Romania, la un pret mediu de sase euro, pierderile inregistrate de RNP se ridica la suma de peste doua milioane de euro. Directorul comercial din cadrul Romsilva, Cristian Apostol, declara ca -imediat dupa ce a fost confirmata gripa aviara, a patra reglementare a comandamentului antiepizotic (n.r. – format din reprezentanti ai mai multor ministere) a fost interzicerea exportului de pasari. Cu o luna inainte insa, Italia, de pilda, deja luase decizia sa interzica sistarea a 90% din importurile romanesti-. De asemenea, pagube semnificative au fost inregistrate si in randul asociatiilor crescatorilor de fazani. -Pierderi am avut din mai multe motive. Pentru ca nu s-au mai vanat fazanii, nu toata lumea a vrut sa plateasca cotizatie. Situatia este destul de incurcata, cu pierderi care variaza de la o asociatie la alta-, spune Nicolae Selaru, presedintele executiv al Asociatiei Crescatorilor, Vanatorilor si Pescarilor Sportivi. Acesta a mai adaugat ca s-au pierdut nenumarate contracte pentru export, cum ar fi asociatia de la Braila, care are fazanerie proprie si ruleaza 5.000-6.000 de fazani. -In momentul de fata, fiecare asociatie monitorizeaza pierderile, pentru ca, potrivit Ordonantei 140, vor fi platite despagubiri. In acest sens, urmeaza sa avem o intalnire cu ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur-, a mai precizat Nicolae Selaru.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.