Presedintele Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania, Viorel Vasile, a declarat, ieri, ca din 16 mai 2005 se va sista aprovizionarea cu medicamente la 90% din spitale si la 70% din farmacii din cauza datoriilor acumulate in 2003 si 2004, in valoare totala de 7.300 miliarde de lei.
-Finantarea sistemului medical este realizata de furnizori care reprezinta pentru stat principala sursa predictibila de creditare a sa. Am ajuns la fundul sacului-, a precizat Dragos Dinu, presedintele Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente. Practic, prin aceasta masura a distribuitorilor, sistemul sanitar din Romania va fi paralizat. Guvernul, in loc sa deblocheze aceasta situatie, a decis sa ia un credit de 66,4 milioane de euro, destinat dotarii si reabilitarii spitalelor.
Dupa ce presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, Dumitru Lupuliasa, atragea atentia ministrului de resort, Mircea Cinteza, asupra pericolului ca farmaciile si spitalele sa ramana fara medicamete, presedintele ADMR, Viorel Vasile, a confirmat, ieri, ca din 16 mai 2005 distribuitorii vor sista aprovizionarea unitatiilor farmaceutice si sanitare din cauza neachitarii datoriilor la termen, conform protocoalelor semnate cu Ministerul Sanatatii.
O prima solutie pentru iesirea din blocajul sistemului medical romanesc este reprezentata, in opinia lui Viorel Vasile, de rectificarea bugetara pentru plata urgenta a datoriilor, apoi de instituirea unui sistem transparent de colectare si cheltuire a banilor din Fondul unic de asigurari de sanatate, cat si de directionarea integrala a acestor bani, recuperati de AVAS si ANAF, catre fondul de sanatate.
Presedintele Asociatiei Distribuitorilor de Medicamente din Romania sustine ca alocarea unui procent mai mare din PIB pentru sanatate, precum si respectarea termenelor legale de plata de 90 de zile pentru farmacii si 180 de zile pentru spitale reprezinta alte solutii pentru evitarea unei astfel de situatii.
-Principala cauza care a dus la criza actuala din sistem este subfinantarea sanatatii. In plus, in mometul de fata nu exista perspective clare ca cele 7.300 miliarde de lei vor fi platite. Nu ni s-a comunicat o data anume, desi autoritatile sustin ca vor fi achitate pana in 2006. In aceasta situatie ne este imposibil sa mai furnizam medicamente farmaciilor si spitalelor-, a completat presedintele Asociatiei Distribuitorilor si Importatorilor de Medicamente, Dragos Dinu.
Guvernul vrea spitale la nivel european, dar fara medicamente
Cu toate ca sistemul se afla in colaps, guvernul a aprobat in sedinta de joi contractul de finantare dintre Romania si Banca Europeana de Investitii, in valoare de 66,4 milioane de euro, destinat dotarii spitalelor si reabilitarii imobilelor acestora, dar nu si pentru plata datoriilor existente.
Astfel, din ciclul -Vrem confort si aparate medicale moderne si occidentale in spitale!-, hotararea guvernamentala a ingrijorat distribuitorii de medicamente si furnizorii de materiale sanitare, care sustin ca -… am ajuns in punctul in care nu mai putem finanta din resursele noastre sistemul sanitar, in timp ce autoritatile nu au in vedere achitarea datoriilor-.
Contractul respectiv prevede efectuarea de lucrari de reabilitare la 162 de maternitati si unitati de neonatologie, dotari cu echipamente medicale a 183 de maternitati si unitati de neonatologie, dotari cu echipamente medicale a departamentelor de urgenta din spitalele judetene, cat si a sase spitale de urgenta din Bucuresti si a unor spitale pediatrice de urgenta.
Farmaciile risca sa fie actionate in instanta
Potrivit vicepresedintelui Colegiului Farmacistilor din Romania, Clara Popescu, unitatile farmaceutice risca sa fie actionate in instanta de furnizorii de medicamente, intrucat exista contracte ferme intre acestia si farmacii.
Cu privire la decizia distribuitorilor de a sista aprovizionarea farmaciilor, Popescu sustine ca -… acestea au avut in vedere ieftinirea unor medicamente, astfel ca nu si-au facut stocuri mari. Voi solicita o inventariere a stocurilor de medicamente, insa pot sa afirm ca din datele pe care le cunosc, unele farmacii vor elibera medicamente o zi sau doua, iar altele cel mult doua saptamani-.
De altfel, conform distribuitorilor, statul aloca pentru fiecare cetatean 70.000 de lei pe luna pentru medicamente compensate si gratuite, de trei ori mai putin decat in Franta sau Germania.
In plus, procentul alocat sanatatii in Romania este de 3,6%, in timp ce media in Uniunea Europeana este situata la de 9,5% din PIB.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















