Directorul Centrului de Neuropsihiatrie de la Gura Ocnitei, Mariana Savulescu, a depus ieri la presedintie un nou memoriu in care atrage atentia autoritatilor asupra faptului ca nu au fost luate masurile necesare pentru ca spitalul din aceasta localitate sa functioneze la parametri normali.
Potrivit conducerii Centrului de Neuropsihiatrie, in luna martie a acestui an a mai fost depusa o sesizare la Cotroceni, fara ca problemele de acolo sa se fi rezolvat. Dupa un an de la inaugurare, cel mai modern centru din sud-estul Europei a ramas fara bani de medicamente, alimente si salarii, si asta pentru ca nu mai corespunde standardelor romanesti, desi este in concordanta cu cele europene. Presedintele CJ Dambovita, Gheorghe Ana, a fost de acord ca centrul medical sa fie preluat de institutia pe care o reprezinta, numai daca isi pastreaza statutul de spital. Acest lucru este posibil doar prin schimbarea Legii 343/2004. Daca autoritatile nu vor intelege acest lucru, Romania ar putea fi trecuta din nou pe lista neagra, pentru ca a lasat de izbeliste singurul centru care se ridica la standarde europene si care a fost finantat de Banca pentru Dezvoltare a Consiliului Europei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















