Home Social Spitalele isi schimba proprietarul

Spitalele isi schimba proprietarul

DISTRIBUIŢI

Sefii directiilor teritoriale de sanatate publica, cu avizul consiliilor judetene sau locale, vor trimite Ministerului Sanatatii si Familiei, pana la 11 noiembrie, propuneri de reorganizare a unitatilor sanitare publice de interes judetean sau local, astfel ca, incepand din ianuarie 2003, sa fie cunoscuta noua structura a retelei spitalicesti din Romania.

Primarii aproba functiile

Potrivit Ordonantei de Guvern 70/2002 privind administrarea unitatilor sanitare publice de interes judetean si local, terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea spitalele si centrele de diagnostic publice sunt parte integranta a domeniului public al judetelor, comunelor, oraselor si municipiilor, fiind in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale ale localitatilor respective.

Directorii spitalelor publice aproba bugetul de venituri si cheltuieli dupa ce, pentru sumele solicitate, primesc avizul sefului DSP teritoriala si a presedintelui Consiliului judetean sau a primarului din localitatea careia ii este subordonata unitatea sanitara respectiva. Primarii avizeaza proiectele bugetelor de venituri si cheltuieli si situatiile financiare trimestriale si anuale in cinci zile de la data primirii lor. Tot in termen de cinci zile, primarii aproba statele de functii pentru unitatile sanitare publice si, dupa caz, urmaresc incadrarea in normativele de personal si in bugetele de venituri si cheltuieli aprobate.

-Cred ca numai asa vom scapa de permanentele reprosuri primite de la Primarie, potrivit carora avem prea multi medici. De acum, primarii pot vedea care sunt nevoile spitalelor din subordine si pot aprecia utilitatea, intr-o anume zona, a unei unitati sanitare cu un anumit profil-, a declarat ministrul sanatatii, Daniela Bartos.

Directorii care vor elabora un buget de venituri si cheltuieli supradimensionat vor primi o amenda cuprinsa intre 10 si 20 milioane de lei. Primarii sau sefii DSP teritoriale care nu avizeaza sau aproba bugetele in termenele stabilite si responsabilii care nu se incadreaza in bugetul de venituri si cheltuieli aprobat vor fi amendati cu sume intre 20 si 40 milioane de lei.

Institutele raman in subordinea Ministerului Sanatatii

In afara de institute (care raman subordonate Ministerului Sanatatii), imobilele celor 48 de unitati sanitare din Bucuresti vor trece in administrarea primariilor de sector. In sectorul 1, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca; Spitalul Clinic Universitar de Stomatologie -Prof. Dr. Dan Theodorescu-; Spitalul Clinic de Urgenta, Chirurgie Plastica, Reparatorie si Arsuri; Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii -Grigore Alexandrescu-; Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia; Spitalul Clinic de Urgenta Oftalmologice; Spitalul Clinic de Nefrologie -Dr. Carol Davila-; Spitalul Clinic -Sfanta Maria-; Centrul Medical -Batistei-; Centrul Medical -Povernei-; Centrul Medical -Pajura-; Centrul de Diagnostic si Tratament -Dorobanti-.

In sectorul 2, vor fi preluate de autoritatile locale Spitalul Clinic -Colentina-; Spitalul Clinic de Copii -Dr. V. Gomoiu-; Spitalul Clinic de Ortopedie -Foisor-; Spitalul Clinic de Urgenta -Sfantul Pantelimon-; Spitalul Clinic -Dr. I. Cantacuzino-; Spitalul de Penumoftiziologie; Spitalul Clinic -N. Malaxa-; Centrul Metodologic de Reumatologie -Prof. Dr. I. Stoia-; Spitalul de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii; Centrul Medical pentru Copii Masina de Paine; Centrul Medical -Pescarus-; Centrul Medical -Dr. V. Gomoiu-; Centrul de Diagnostic si Tratament -Dr. Grozovici-; Policlinica cu Plata nr. 1 si Policlinica cu Plata nr. 2.

Autoritatile locale din sectorul 3 vor prelua Spitalul Clinic -Caritas-; Spitalul Clinic -Coltea-; Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale -Dr. V. Babes-; Centrul Medical Vitan si Centrul de Diagnostic si Tratament Titan.

In sectorul 4 vor fi preluate Spitalul Clinic de Urgenta -Prof. Dr. Bagdasar Arseni-; Spitalul de Bolnavi Cronici si Geriatrie -Sfantul Luca-; Spitalul Clinic de Urgenta -Sfantul Ioan-; Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii -M. S. Curie-; Spitalul Clinic de Psihiatrie -Prof. Dr. Al. Obregia- si Policlinica cu Plata nr. 3.

In sectorul 5, Primaria va prelua Spitalul Clinic -Prof. Dr. Theodor Burghele-; Spitalul de Ftiziopediatrie; Spitalul Universitar de Urgenta si Centrul Medical Rahova, iar in sectorul 6 – Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie -Prof. Dr. Panait Sarbu-; Spitalul de Copii Cotroceni; Spitalul pentru Studenti; Centrul Medical Regie si Centrul Medical Drumul Taberei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.