In general, exercitiul fizic ne imbunatateste forma fizica si psihica. Anxietatea si instabilitatea emotionala sunt diminuate, iar rezistenta la stres creste. Aceasta stare de bine este din plin resimtita in viata sociala, familiala si profesionala. Studiile stiintifice au aratat ca angajatii unor firme care practicau activitati sportive aveau mai putine accidente de munca, o productivitate crescuta si o sanatate mai buna.
Aceste lucruri nu sunt valabile numai pentru adulti – exercitiul fizic regulat favorizeaza dezvoltarea armonioasa a copilului si adolescentului si aceasta, atat in plan fizic, cat si psihologic.
Cat despre persoanele in varsta, practicarea sportului le ofera o autonomie mai mare.
Activitatea fizica bine condusa poate -proteja- unele organe si intarzia aparitia unor boli.
– Boli cardiovasculare. Sportul reduce cu 25% mortalitatea globala si cardiovasculara la un bolnav coronarian. Gratie activitatii fizice, randamentul inimii se imbunatateste, performantele fizice cresc si simptomele (durerea toracica) se diminueaza. In centrele specializate s-au pus la punct programe de exercitii fizice chiar pentru persoanele care se recupereaza dupa infarct de miocard. Acestea incep la trei saptamani dupa accidentul acut.
– Astmul. La astmatici, sportul creste pragul declansarii simptomatologiei si creste toleranta la efort. Activitatea fizica nu trebuie efectuata la intamplare, caci trebuie evitata declansarea crizelor. Aceasta ar dovedi ca fie sportul e prost ales, fie, mai ales, ca tratamentul e insuficient. In timpul crizei nu trebuie facut nici un fel de efort. In timpul efortului, astmaticul trebuie sa aiba asupra lui un produs pe care sa-l foloseasca in cazul declansarii crizei.
– Diabetul. Sportul amelioreaza calitatea vietii diabeticului: intarzie aparitia complicatiilor, asigurao forma fizica mai buna si, mai ales, permite scaderea dozelor de medicamente. Toate acestea datorita faptului ca sportul reduce glicemia (nivelul zaharului in sange). Activitatea fizica face ca zaharul si insulina sa ,,intre- in celula musculara, in timp ce sedentarismul face ca muschii sa utilizeze inainte de toate grasimile, si nu zaharul. Un lucru de care trebuie neaparat sa se tina seama: regimul alimentar trebuie astfel adaptat pentru a evita hipoglicemia in cursul efortului; glucidele se pot consuma inainte, in timpul sau dupa efort, asociate cu o hidratare adecvata.
– COPIII SI MISCAREA
Practicarea sportului la copii este obligatorie, pentru ca favorizeaza constructia osoasa, permite o buna dezvoltare a inimii, plamanilor si a muschilor, canalizeaza energia de multe ori excesiva a copiilor, permitandu-le sa se exprime si de multe ori -sa se elibereze- si, mai ales, evita instalarea obezitatii.
– Inotul – pentru efectele sale benefice asupra sistemului nervos si dezvoltarii musculare armonioase.
– Judo sau karate – dezvolta supletea, atentia si respectul pentru reguli si adversar. Benefic pentru un copil introvertit, care-si va -elibera- personalitatea.
– Tenisul – dezvolta supletea si coordonarea miscarilor
– Sporturile in echipa – dezvolta simtul tactic si solidaritatea in echipa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















