Starea de alertă în județul Vrancea a fost aprobată începând de luni, ora 12.00, până marți, la ora 14.00, urmând ca apoi să se analizeze dacă măsura trebuie sau nu menținută, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru. Prin aceasta nu se schimbă nimic substanțial, aplicându-se doar măsuri de management pentru situații de urgență. Starea de alertă s-a instituit la cererea președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, care a insistat că are nevoie de această măsură pentru a suplimenta numărul utilajelor de deszăpezire. Marius Militaru a precizat că situația de urgență nu este o procedură care să fie declarată printr-un act administrativ. Cât timp este declarată starea de alertă, este vorba doar de aplicarea măsurilor de management pentru situații de urgență, activat în mod procedural și pe etape. În acest interval se pot lua orice măsuri pentru înlăturarea cazului de forță majoră, a explicat Marius Militaru.
Mihaela Iamandei
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















