Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi cere ministrului Educației o întâlnire de urgență pentru a adopta Statutul Studentului, precizând că pe 9 august expiră termenul legal până când acest statut trebuie adoptat prin Ordin de Ministru, conform Legii Educației.
Statutul Studentului, sau după cum este numit în Legea Educației Codul Studentului, trebuie adoptat în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a Legii Educației. „Totuși, se pare că asistăm din nou la o serie de întârzieri, fără vreo explicație din partea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS)“, se arată într-un comunicat de miercuri al studenților.
Deși susține că a transmis către MECTS solicitări de întâlnire cu scopul de a dezbate Statutul Studentului, ANOSR nu a fost invitată la discuții. Astfel, studenții consideră că MECTS întârzie fără motiv procesul de adoptare a Statutului Studentului. ANOSR a trimis varianta finală a documentului către Minister în data de 6 iunie, 2011, potrivit sursei citate. Astfel, pentru a evita întârzierea, ANOSR solicită o întrevedere cât mai urgentă cu scopul de a dezbate și a cădea de acord pe forma finală a unui document vital pentru studenții din România, Statutul Studentului. Acest Statut este esențial pentru studenții din România, întrucât conține drepturile și obligațiile studenților, cât și articole care trebuie respectate de întreaga comunitate academică, se arată în comunicat. „De cinci ani de zile lucrăm la acest document și dorim să fie adoptat conform Legii. Studenții trebuie să beneficieze de acest Statut care cuprinde drepturile și obligațiile acestora pentru a-și putea desfășura activitatea cât mai bine. Așadar, solicităm o întrevedere cu reprezentanții MECTS cât mai repede posibil pentru a adopta într-un final, Statutul Studentului“, a precizat președintele ANOSR, Daniela Alexe, citată în comunicat.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















