Problema haldelor de deşeuri de la combinatul chimic Bicapa din Tarnăveni a ajuns şi în atenţia Ministerului Mediului. Astfel, ministrul mediului, Sulfina Barbu, a declarat sambătă că va apela la un audit internaţional german sau olandez, care să identifice soluţii pentru această problemă. -Ministerul va apela, în baza relaţiilor bilaterale, la un audit pe soluţie pentru Bicapa Tarnăveni, ca să fie cea mai modernă soluţie aplicată-, a spus Sulfina Barbu. Totodată, ministrul Barbu nu a putut estima şi un cost al acestui audit. Mai mult, Sulfina Barbu a afirmat că în momentul de faţă societatea de la Tarnăveni nu este eligibilă pentru proiecte pe fonduri structurale, întrucat are datorii la bugetul de stat. -Se încearcă găsirea unei soluţii prin elaborarea unui proiect. Vom discuta cu AVAS la nivel de guvern pentru ca batalurile de incintă de la Bicapa să nu mai reprezinte un pericol pentru raul Tarnava Mică-, a spus Barbu, avand în vedere faptul că la AVAS urmează procedura de privatizare a combinatului chimic. Potrivit ministrului, un investitor va trebui să îşi asume rezolvarea problemelor de mediu şi ecologizarea. Combinatul chimic nu mai are activitate de peste doi ani, dar batalurile reprezintă un risc real pentru mediu, întrucat nu au fost puse în siguranţă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















