Edilii municipiului Iaşi par a fi de departe unici prin instituirea unui set de taxe care reuşeşte să surprindă pe toată lumea. Taxa pentru pom (fiecare pereche care se căsătoreşte trebuie să plătească o taxă, folosită de autorităţi pentru sădirea unui pom) sau cea pentru oficierea cununiei la sfârşit de săptămână, taxa pentru muzica de la nuntă – este vorba despre suma de 180.000 de lei vechi care reprezintă contravaloarea drepturilor de autor pentru melodiile audiate la petrecere – acestea sunt doar cateva exemple. Numai în 2006, Primăria Iaşi a încasat din taxa de pom peste un miliard de lei vechi. Pe de altă parte, după ce s-au ocupat de deţinătorii de ambarcaţiuni, autorităţile ieşene au pus ochii şi pe producătorii de rachiu, care trebuie să achite o taxă pentru cazane de 200 de mii de lei vechi. Printre altele, ieşenii plătesc taxă pe caini comunitari – 7 RON/an sau pe accesul în cimitire. De asemenea, o altă taxă specială se referă la -promovarea sportului local- – 14 RON/an. Taxa de căţel se strange de la contribuabilii ieşeni pentru a asigura fondurile hingherilor şi a padocului în care sunt stranşi maidanezii din municipiul Iaşi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















