Home Social Test de depistare a cancerului ovarian

Test de depistare a cancerului ovarian

DISTRIBUIŢI

Un nou test de depistare a cancerului ovarian a oferit rezultate promițătoare, au anunțat cercetătorii americani, care spun că acesta poate descoperi tumorile în stadiul lor incipient, fapt care crește șansele de supraviețuire cu până la 90%, informează bbc.co.uk.
Tumorile care se formează în ovare sunt greu de depistat în stadiile precoce. De obicei, ele sunt descoperite foarte târziu și din acest motiv sunt greu de eliminat.Noua metodă de depistare a tumorilor ovariene a fost testată pe 4.051 de femei, rezultatele fiind publicate în revista Cancer. ?ê?£ansele de supraviețuire ale pacientelor cresc cu până la 90%, dacă tumorile sunt depistate cât mai devreme, față de 30% dacă sunt descoperite în stadii avansate.
Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cel ovarian are simptome – precum dureri abdominale, balonare – comune cu ale altor boli, din acest motiv tumorile neputând fi depistate ușor. Cercetătorii știau deja că o anumită proteină din sânge, CA125, este prezentă în nivel mare în organismul unor paciente cu cancer ovarian, însă acest simptom nu reprezintă o regulă.
Din acest motiv, cercetătorii au folosit această proteină pentru a selecta pacientele în grupuri de risc. În loc să fie trimise direct în sala de operații, pacientele cu risc scăzut sunt testate anual, cele cu risc mediu, o dată le trei luni, iar cele cu risc mare sunt examinate cu ajutorul tomografului, pentru depistarea tumorilor, și ulterior supuse unor operații chirurgicale pentru îndepărtarea lor.
Metoda va fi verificată însă pe un grup mult mai mare de paciente, în cadrul unui studiu care va avea loc în Marea Britanie, verdictul final urmând să fie dat în 2015.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.