
Din lipsă de bani, românii au adoptat o modalitate de mult celebră în străinătate: vânzarea testelor de sarcină pozitive pe internet. Cei care oferă spre vânzare astfel de teste găsesc clienți din plin, majoritatea femei tinere care fie vor să facă o glumă, fie le folosesc pentru a își testa sau șantaja partenerul.
Ideea a fost exploatată de un tânăr a cărui soție este însărcinată.Acesta a cumpărat astfel mai multe teste care, după ce au fost folosite de soția sa, au ieșit pozitiv, și a început să le vândă pe internet la prețul accesibil de 50 de lei. În câteva zile, anunțul a strâns sute de vizualizări și comenzile nu au întârziat să apară, conform stirileprotv.ro. Femeile care cumpără astfel de teste gata pozitive, vor fie să facă o farsă, fie le folosesc într-un șantaj emoțional pentru a îș păstra partenerul sau a obține beneficii financiare de la acesta. Unele dintre cliente vor să își pună partenerul la încercare, de teama de a nu fi abandonate în cazul unei sarcini reale.
Totuși, specialiștii le atrag atenția tinerelor care au impresia că asta ar putea fi "farsa perfectă" că-și pot distruge relația după o asemenea glumă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















