Home Social Tinerele mame, nevoite să renunțe la serviciu pentru a-și crește copilul

Tinerele mame, nevoite să renunțe la serviciu pentru a-și crește copilul

DISTRIBUIŢI

Conform unui raport al Comisiei Europene, serviciile de îngrijire a copiilor din țările UE nu răspund nevoilor părinților, ceea ce îi împiedică pe aceștia, în special pe femei, să lucreze. Și în România, costurile mari pe care le presupun serviciile de babysitting la domiciliu le fac pe tinerele mămici să renunțe la jobul pe care îl au pentru a se putea ocupa de creșterea copilului. Nici creșele nu sunt o opțiune foarte bună, cu toate că prețurile nu depășesc 200-300 de lei pe lună, mult mai puțin decât angajarea unei bone, care poate să "ușureze" buzunarele părinților cu 1000 de lei. Pentru copiii care au atins vârsta la care pot fi înscriși la grădiniță, lucrurile nu se simplifică. Părinții găsesc cu greu locuri la grădinițele de stat, care nu ar fi așa de costisitoare. În aceste condiții, dacă nu își permit asemenea costuri și dacă nu au la dispoziție membri din familie care se pot ocupa de copii, mămicile sunt nevoite să-și sacrifice serviciul. În ajutorul tinerelor mame au fost luate o serie de măsuri, dar acestea nu au fost respectate în statele membre, așa cum se constată în raportul Comisiei Europene. În UE, mai mult de șase milioane de femei cu vârsta cuprinsă între 25 și 49 de ani afirmă că sunt constrânse să nu lucreze sau se pot angaja doar cu fracțiune de normă, din cauza responsabilităților de familie. Pentru mai mult de un sfert dintre acestea, lipsa facilităților de îngrijire a copiilor sau costul acestora este principala problemă. Mămicile își doresc servicii de îngrijire a copiilor care să fie de bună calitate și accesibile ca preț și care să funcționeze conform unor orare convenabile atât părinților, cât și copiilor. Situația poate fi îmbunătățită atât prin deschiderea de noi facilități, cât și prin profesionalizarea serviciilor informale de îngrijire a copiilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.